Acesta poate fi începutul sfârșitului pentru Bitcoin – China a interzis toate tranzacțiile cu criptomonede și a promis că va opri minarea ilegală a acestora.
Tranzacțiile legate de cripto vor fi considerate activități financiare ilicite, inclusiv servicii furnizate de burse off-shore, a declarat Banca Populară Chineză.
Este cel mai dur pas pe care China l-a făcut împotriva criptomonedelor și a lovit într-o piață care a crescut în acest an și a atras entuziaști. China și-a exprimat în repetate rânduri nemulțumirea față de criptomonede din cauza legăturilor cu fraude, spălarea banilor și consumul excesiv de energie.
Bitcoin a scăzut ca urmare a anunțului, trăgând după el și celalate monede virtuale. Bitcoin a scăzut cu 6% la aproximativ 41.800 de dolari începând cu ora 07:05 în New York. Abordarea strictă a Chinei este motivul pentru care valoarea Bitcoin s-a prăbușit în luna mai.
„Știrile din China au cu siguranță un impact asupra piețelor, deoarece pot zdruncina sentimentul pieței, dar efectul real al unei alte interdicții chineze are un impact minim asupra structurii pieței de bază în acest moment”, a declarat Clara Medalie, cercetător de date la Kaiko.
China găzduiește o mare concentrație de mineri de criptomonede, care necesită cantități masive de energie și, astfel, se confruntă cu probleme în încercarea de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră. Țara este un jucător dominant în criptografie și, încă din aprilie, avea o cotă de 46% din rata globală.
În SUA, autoritățile de reglementare lansează, de asemenea, avertizări puternice către industrie, scrie Digi24.