Sibiul va avea două noi hoteluri - Mercure și Ibis Styles - Ambele în ''Sub Arini Park'' pe Victoriei

Societatea ’’Arini Hospitality’’ este înfiinţată de către Compa Sibiu pentru dezvoltarea proiectului Mercure – Ibis, pe bulevardul Victoriei. Mercure Sibiu Sub Arini Park va fi gata în 2022, în timp ce Ibis Styles Sibiu Sub Arini Park urmează să fie finalizat și inaugurat, la finele lui 2023. Valoarea proiectului se ridică la șase milioane de euro şi presupune dezvoltarea a 193 de camere în cele două hoteluri.

Arini Hospitality, al cărei asociat unic este producătorul de componente auto Compa Sibiu, controlat de Ioan Deac, primeşte un ajutor de stat de 3 milioane de euro pentru dezvoltarea hotelurilor sub brandurile internaţionale din portofoliul Accor şi anume Mercure şi ibis, anunță produsinardeal.ro.
Conform hotărârilor Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Societăţii Compa S.A. Sibiu, s-a aprobat contractarea de către societatea afiliată Arini Hospitality SRL, unde Compa S.A. este asociat unic, a unui împrumut bancar necesar finanţării ajutorului de stat obţinut prin acordul de finanţare emis de Ministerul Finanţelor în valoare de peste 14,8 mil. lei. Compania Arini Hospitality este societatea înfiinţată de către Compa Sibiu pentru dez­voltarea proiectului Mercure – Ibis, care are o valoare totală a proiectului de 6 milioane euro. Compa Sibiu va fi garant sau codebitor al împrumuturilor bancare solicitate de către Arini Hospitality.Sibiul va avea două noi hoteluri - Mercure și Ibis Styles - Ambele în ''Sub Arini Park'' pe Victoriei

Sibiul va avea două noi hoteluri - Mercure și Ibis Styles - Ambele în ''Sub Arini Park'' pe Victoriei

Hoteluri de top lângă parcul Sub Arini
”A.G.E.A., prin vot des­chis, aproba delegarea Consi­liului de Administratie Compa S.A. sa stabileasca strategia necesara pentru dezvoltarea de catre compania afiliata Arini Hospitality SRL a proiectului hotelier Mercure – Ibis”, se arată în hotărârile A.G.E.A. al Compa Sibiu.
Conform informaţiilor Accor, cu care Arini Hospitality a încheiat contractul de management, hotelul Mercure ar urma să fie deschis în 2022, pe când ibis îşi va deschide uşile pentru turişti în 2023. Astfel, compania Arini Hospitality se va ocupa de dezvoltarea celor două hoteluri, pe când Accor va prelua managementul unităţilor de cazare. Mercure Sibiu Sub Arini Park va avea o capacitate de cazare de 121 de camere, pe când Ibis Sibiu Sub Arini Park va avea 72 de camere.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică