FOTO - Strada Viitorului reconfigurată pe sectorul unde mașinile rămân blocate sub pod - Investiția sare de 15 milioane lei

Zeci și zeci de dubițe s-au înfipt de-a lungul timpului în podul de pe strada Viitorului. Fiecare la rândul lui a făcut deliciul sibienilor care se întrebau ”Încă unul???”. În curând acestea vor fi doar amintiri, pentru că strada Viitorului intră în reparații capitale și va fi reconfigurată. Primăria Sibiu face primul pas și caută o firmă de proiectare care să întocmească studiile necesare lucrărilor. La final, investiția în această stradă va ajunge la aproape 3 milioane de euro.

Lucrările efective vor începe peste câteva luni, atunci când vor fi îndeplinite toate procedurile. Prima dintre acestea este desemnarea unui proiectant care să realizeze toate studiile, dar și să obțină avizele și acordurile cerute de legislație. Pentru aceste servicii Primăria Sibiu va plăti 130.000 de lei, iar oferta câștigătoare va fi cea care va avea cel mai mic cost.

Proiectantul care va câștiga atribuirea directă a acestui proiect va trebui să întocmească studiile necesare lucrărilor în funcție de cele deja existente. Și anume de felul în care se dorește a arăta strada Viitorului…în viitor.

FOTO - Strada Viitorului reconfigurată pe sectorul unde mașinile rămân blocate sub pod - Investiția sare de 15 milioane lei FOTO - Strada Viitorului reconfigurată pe sectorul unde mașinile rămân blocate sub pod - Investiția sare de 15 milioane lei FOTO - Strada Viitorului reconfigurată pe sectorul unde mașinile rămân blocate sub pod - Investiția sare de 15 milioane lei

FOTO - Strada Viitorului reconfigurată pe sectorul unde mașinile rămân blocate sub pod - Investiția sare de 15 milioane lei

FOTO - Strada Viitorului reconfigurată pe sectorul unde mașinile rămân blocate sub pod - Investiția sare de 15 milioane lei

Prima porțiune care va fi reconfigurată este cea cuprinsă între Târgul Fânului și strada Moara de Scoarță. În studiul DALI se specifică faptul că necesitatea lucrărilor este dată de starea precară în care se află această stradă. Din cauza aceasta există restricții de gabarit atât pe înălțime (2 metri) cât și pe lățime, în punctul cel mai îngust carosabilul are 3,60 metri. În plus, strada nu este conformă pentru nicio categorie de participanți la trafic: ”La capătul dinspre Calea Gușteriței strada are o singură bandă de circulație și un trotuar, pe o lungime de 210 metri. Mai departe strada are două benzi, câte una pe sens, două benzi pentru biciclete și un trotuar, pe o lungime de 1,340 metri”, se arată în DALI.

FOTO - Strada Viitorului reconfigurată pe sectorul unde mașinile rămân blocate sub pod - Investiția sare de 15 milioane lei

Obiectul care se dorește a fi atins la finalizarea lucrărilor este ”îmbunătățirea accesului localnicilor la proprietăți, ameliorarea condițiilor de viață ale locuitorilor și ale activităților productive din zonă, îmbunătățirea accesibilității și mobilității populației. Reabilitarea sectorului de drum va duce la un confort sporit pentru participanții la trafic, sporirea siguranței circulației, reducerea poluării prin reducerea noxelor și a zgomotului, intervenții rapide ale echipajelor speciale”.

Concret, prin acest proiect se vor realiza următoarele:
 coborârea nivelului drumului în zona de sub podul CFR pentru a elimina interdicția de tranzitare a acestui punct pentru autovehiculele cu o înălțime mai mare;
 lărgirea carosabilului în zona podului CFR la 2 benzi, pentru a elimina obligația circulației alternative; pentru aceasta va fi necesară execuția unor lucrări de fundare în taluzul râului Cibin, precum și consolidarea și sprijinirea terasamentului nou al drumului
 modernizarea infrastructurii întregului tronson dintre str. Târgu Fânului și str. Moara de Scoarță.
 crearea de trotuare în zonele în care lățimea nu permitea înainte amenajarea lor
 modernizarea sistemului de iluminat public din zonă
 înlocuirea parapeților în partea dinspre râul Cibin

Prin urmare, lucrarea are o complexitate și un grad de dificultate mare, valoarea investiției ridicându-se la 18,13 milioane de lei.

“Strada Viitorului poate fi astfel o alternativă pentru traficul care aglomerează Podul Gării. Prin modernizarea acestei străzi creăm o legătură mai eficientă cu cartierele Gușterița si Reșița. Am identificat prin studiile realizate de specialiști o modalitate de a îmbunătăți fluența traficului si implicit mobilitatea sibienilor care locuiesc în aceste zone. În această lună voi supune aprobării Consiliului Local indicatorii tehnici și economici rezultați în urma elaborării documentației de avizare a lucrărilor de investiții.”, spunea Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, la începutul anului.

 

 

 

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu