bogdan trif: "românii luptă să supraviețuiască. peneliștii și useriștii se bat pe ciolan"

Guvernul PNL-USR a achiziționat în mod aberant 120 de milioane de doze de vaccin împotriva Covid-19, cât să vaccineze de cel puțin șapte ori fiecare român cu vârsta de peste 12 ani. Multe dintre aceste doze au expirat deja, în depozite.

Acest fapt a declanșat o anchetă la DNA, anchetă care trebuia demarată mult mai devreme. Cercetarea penală trebuie extinsă și la achiziția de izolete în valoare de peste 180 de milioane, la cumpărarea plăcilor de plexiglas care au fost folosite în foarte puține școli, la amenajarea spitalelor Covid care au costat sute de milioane de euro, dar nu au găzduit niciun pacient, niciodată, la achiziția de măști și aparatură medicală la prețuri exorbitante etc…De asemenea, DNA ar trebui să verifice și achiziția și montarea mai multor linii pentru producerea măștilor, instalații care nu au funcționat și nu au produs nicio mască.

bogdan trif: "românii luptă să supraviețuiască. peneliștii și useriștii se bat pe ciolan"

Curtea de Conturi, care a efectuat controale, a concluzionat, în scris, faptul că există nereguli grave comise de reprezentanții statului în derularea contractelor de achiziții anterior menționate.

Toate aceste achiziții le-au fost prezentate românilor ca niște succese, atât de către Ludovic Orban, premier la acea data, cât și de Cîțu, Barna dar și de miniștrii USR ai Sănătății.

Am intrat deja în valul 4, iar guvernul PNL este luat din nou prin surprindere, de parcă România s-ar confrunta prima dată cu această pandemie. Incompetența guvernului PNL, susținut până de curând și de USR, chiar ucide! Statisticile – oamenii decedați din cauza Covid, dar și din cauza altor boli care nu mai pot fi tratate la timp în spitalele din România, din pricina măsurilor aberante luate de Guvern – sunt alarmante!

Toate acestea în condițiile în care peneliștii au uitat complet de popor, singura lor prioritate fiind bătaia pe ciolan. Nu-i mai interesează să guverneze în folosul oamenilor, nu le pasă de scumpirile care împing tot mai mulți români în pragul sărăciei și al imposibilității de a trece peste iarna care se apropie. Singura lor preocupare este, acum, reglarea de conturi în interiorul grupărilor din PNL.

În plină pandemie, cu scenariu roșu în București și în multe alte localități din România, au ales să facă un congres cu peste 5.000 (cinci mii!!) de oameni, care vor merge în Capitală, majoritatea cu microbuze și autobuze. Decidenții guvernamentali au schimbat până și regulile de combatere a pandemiei, tocmai ca acest congres să poată avea loc.

Vă place, dragi sibieni, politica dusă de PNL și USR?

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

Publică

  1. „Vă place, dragi sibieni, politica dusă de PNL și USR?” – Nu dar tot e mai bine decat cu ciuma rosie
    Apropo, vezi ca esti murdar la gura 😉