Administratorul public al județului Sibiu, Adrian Bibu, anunță într-un comunicat de presa încheierea pregătirilor pentru Eurorando, evenimentul cel mai important din <Anii Drumeției> . Potrivit lui Bibu au fost verificate toate cele 20 de trasee dedicate EURORANDO ( 5 trasee culturale și 15 trasee de drumeție pedestră).
„Lucrările de amenajare a potecilor au fost realizate de echipa Programului „Anii Drumeției”, cu sprijinul Serviciului Public Județean Salvamont Sibiu și al unei echipe de voluntari, în conformitate cu Ghidul de Bune Practici pentru Amenajarea Traseelor de Drumeție lansat vara aceasta.
Amenajarea a cuprins lucrări pentru delimitarea potecilor, realizarea de marcaje turistice și amplasarea de indicatoare și panouri informative. Suntem pregătiți pentru Eurorando, pentru întâmpinarea tuturor oaspeților “ -spune Adrian Bibu.
Până în acest moment, pentru realizarea celor necesare amenajării traseelor de drumeției Consiliul Județean Sibiu prin echipa Anii Drumeției a alocat un buget de 71.982,71 lei, constând în cheltuieli pentru materiale de construcții, resurse umane, combustibil, stâlpi, borne, print signalistică etc.
Totodată, prin Agendele de cultură și dezvoltarea comunității locale, Consiliul Județean Sibiu a alocat Asociației Carpatină Ardeleană a Turiștilor SKV peste 23.000 de lei pentru punerea în valoare a unor trasee din județul Sibiu, dar și pentru pregătirea ghizilor care vor însoți grupurile de drumeți.
Traseele la care se referă administratorul public al județului explorează specificul regional și multicultural atât din perspectiva prezentului, cât și a istoriei bogate. Circuitele culturale se concentrează pe zone precum Centrul Istoric al Sibiului, Siturile UNESCO Biertan și Sighișoara, Cetatea din Câlnic evidențiind istoria dar și miturile și legendele care circulă în aceste locuri, tradițiile localnicilor și moștenirea gastronomică.
Traseele dedicate drumeției pedestre urmăresc atât relieful muntos al județului, cu poteci în Munții Făgăraș, Munții Cindrel și Lotru, dar și zona colinară, cu trecere prin Rășinari, Cisnădioara, sau Ocna Sibiului. Acestea au diferite niveluri de dificultate, de la plimbări relaxante și educative – dedicate familiilor cu copii sau începătorilor, până la drumeții intense, cu diferență mare de altitudine și grad ridicat de dificultate.
Eurorando este un eveniment pan-european care are loc din cinci în cinci ani, sub auspiciile Asociației Europene de Drumeție (ERA). Cea de a 5-a ediție, după Franța, Cehia, Spania și Suedia a revenit României, respectiv județului Sibiu, la inițiativa Asociației Carpatine Ardelene a Turiștilor – SKV și va începe pe 26 septembrie. Eurorando se va desfășura până pe 3 octombrie, interval în care sunt așteptați turiști pasionați de drumeție și ecoturism din întreaga Europă.