Bucură-te de Sărbătorile Toamnei la Palatul Brukenthal Avrig

La Palatul Brukenthal Avrig (fosta Reşedinţă de Vară a baronului Samuel von Brukenthal) sunt în desfăşurare Sărbătorile Toamnei, adevărate provocări la distracţie, mâncare bună, atmosferă frumoasă, încărcată de savorile şi culorile toamnei şi cele mai potrivite bauturi pentru gusturile fiecărui vizitator.

Încercăm să fim o gazdă cât mai bună, astfel că am amenajat şi asortat cu anotimpul cea mai mare parte a domeniului, cele mai importante pregătiri fiind efectuate în zona terasei şi restaurantului Edenul Transilvaniei, unde este nucleul activităţilor şi ne aşteptăm ca oaspeţii noştri să petreacă cea mare parte a timpului. Zona a fost decorată şi amenajată cu elemente naturale, rustice şi obiecte inspirate din obiceiurile, meşteşugurile şi tradiţiile specifice acestei perioade. Nu lipsesc binecunoscuţii dovleci, baloţii de paie, teascul şi zdrobitorul de struguri, mascotele din baloţi, dar nici alte elemente ce ne trimit spre recoltele toamnei, spre culorile şi frumuseţea anotimpului, toate acestea aducând un plus de farmec acestui loc încărcat de istorie şi civilizaţie. Imediat ce am finalizat amenajările, pasionaţii de fotografie şi fanii reţelelor sociale au transformat locul într-un adevărat studio, imaginile surprinse aici fiind deja vedete în mediul online.

La Sărbătorile Toamnei găzduite de Palatul Brukenthal Avrig cei mai răsfăţaţi sunt gurmanzii de toate vârstele, deoarece noi avem pentru acest prilej un meniu special dedicat anotimpului, cu multe preparate de sezon, dar şi deja faimoasele feluri de mâncare aflate de mulţi ani în oferta noastră. Din meniul special de toamnă nu lipsesc legumele gătite pe plita încinsă, purcelul şi berbecuţul la proţap, specialităţile din vânat etc. Toate aceste bunătăţi, dar şi multe altele, sunt inspirat completate cu programe muzicale live, degustări de vin şi diverse concursuri cu premii.Bucură-te de Sărbătorile Toamnei la Palatul Brukenthal Avrig

Cum se întâmplă în mod normal la orice sărbătoare, şi aici mâncarea poate fi stropită cu bere din belşug, vin de cea mai bună calitate şi alte băuturi alcoolice şi nealcoolice. La Palatul Brukenthal Avrig, plitele şi grătarele sunt încinse, iar Sărbătorile Toamnei durează până în 18 octombrie.

Luna de evenimente pregătită la fosta Resedinţă de Vară a baronului Samuel von Brukenthal se desfăşoară sub tema „Brukenthalfest” şi este prilejuită de aniversarea a 300 de ani de la naşterea fostului guvernator al Transilvaniei.

Cei ce doresc informaţii suplimentare sau rezervări, pot telefona la numărul 0726234417, pot accesa pagina de facebook a Palatului Brukenthal Avrig, sau pot trimite email, la adresa: office@palatulbrukenthalavrig.ro.Bucură-te de Sărbătorile Toamnei la Palatul Brukenthal Avrig

Ultima oră

Comentariul meu

Publică