prognoza meteo pe patru săptămâni: temperaturi mai mici decât cele obişnuite
FOTO arhivă

Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale în următoarele două săptămâni, apoi revin la normal, potrivvit prognozei pentru următoarele patru săptămâni, realizată de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Toamna aceasta pare să fie săracă în precipitații.

20 – 27 septembrie

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval, în toate regiunile, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în cele centrale și nord-estice. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile montane și în nord-vestul teritoriului. Excepție vor face regiunile sud-estice, unde local regimul pluviometric va fi excedentar.

27 septembtrie – 4 octombrie

Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, în jumătatea estică a țării, dar mai ales în nord-est, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

4 – 11 octombrie

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.

11 – 18 octombrie

Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor avea o tendință deficitară în jumătatea vestică a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Ultima oră

Comentariul meu