Producţia de vin din anul 2021 va fi scăzută în Europa – Mai puțin vin, dar de calitate.
Seceta, grindina şi bolile au afectat culturile de viţă de vie, însă calitatea strugurilor va fi mai bună, susţin organizaţiile Copa & Cogeca, care reprezintă vocea unită a agricultorilor şi a cooperativelor agricole din Uniunea Europeană, transmite Bloomberg.
Potrivit celor două organizaţii, producţia de vin combinată a Italiei, Franţei şi Spaniei, primii trei mari producători europeni, ar urma să scadă cu 18% în acest an comparativ cu anul trecut, până la 117,3 milioane de hectolitri. Cea mai afectată ar urma să fie producţia de vin a Franţei, în cazul căreia se prognozează o scădere cu aproximativ o treime (minus 29%), după ce îngheţul din primăvară şi umiditatea din timpul verii au decimat culturile de viţă de vie. Producţia de vin a Italiei ar urma să scadă cu 9%, iar cea a Spaniei cu 15,1%.
„Cu excepţia variabilităţii şi a incertitudinii condiţiilor climatice, calitatea strugurilor este semnificativ mai bună şi constituie un semnal de bun augur pentru calitatea vinurilor”, a informat Copa & Cogeca într-un comunicat de presă.
Portugalia este singura ţară din Europa care ar putea înregistra o mică creştere (1%) a producţiei de vin în acest an, în timp ce producţia Germaniei nu va suferi modificări.
Şi alte culturi agricole au avut de suferit de pe urma vremii nefavorabile în acest an, inclusiv frigul care a afectat culturile de trestie de zahăr din Brazilia şi seceta care a afectat culturile de grâu din America de Nord, scrie Agerpres.