Papa Francisc - După operaţia la colon, unii cardinali discutau pentru a-mi alege succesorul
foto: arhivă

Papa Francisc, declară că după operaţia la colon, unii cardinali discutau pentru a-i alege succesorul, relatează marţi AFP şi Reuters.

„Sunt încă în viaţă. Deşi unele persoane m-au vrut mort”, a glumit papa Francisc întrebat în legătură cu starea sa de sănătate în cadrul unei întâlniri informale din 12 septembrie cu aproximativ cincizeci de iezuiţi slovaci, în timpul vizitei sale în această mică ţară din Europa centrală. Declaraţiile sale au fost publicate marţi de revistă iezuită „La Civilta Cattolica”.

Papa Francisc - După operaţia la colon, unii cardinali discutau pentru a-mi alege succesorul

„Ştiu că au existat chiar întâlniri între prelaţi care au considerat că starea papei era mai gravă decât se anunţase. Ei pregăteau conclavul. Răbdare! Slavă Domnului, sunt bine!”, a afirmat cu ironie papa argentinian, în vârstă de 84 de ani, care a fost spitalizat timp de zece zile după ce a suferit o intervenţie chirurgicală la colon.

El a declarat în timpul întâlnirii cu grupul de iezuiţi că nu a vrut să se opereze, însă a fost convins de un asistent medical.

„Asistenţii medicali înţeleg uneori mai bine situaţia decât medicii, deoarece ei se află în contact direct cu pacienţii”, a afirmat suveranul pontif.

Într-un interviu difuzat la radio la începutul lunii septembrie, papa Francisc i-a mulţumit asistentului medical, spunând că i-a salvat viaţa. Suveranul pontif a negat, de asemenea, zvonurile că se gândeşte să demisioneze şi a afirmat că trăieşte „o viaţă total normală” după operaţia care a fost un succes.

Francisc a fost ales papă în 2013 după demisia surpriză a predecesorului său Benedict al XVI-lea, primul papă care a renunţat la tronul Sfântului Petru în ultimele câteva secole, scrie Agerpres.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică