România - Un bărbat declarat decedat din greșeală, a murit

Un pacient al Spitalului Județean Craiova a murit vineri seara după ce, inițial, a fost declarat decedat din greșeală.

Bărbatul de 78 de ani era internat la terapie intensivă de mai bine de două săptămâni.  El fusese declarat decedat duminica trecută, dintr-o eroare a unității medicale.

România - Un bărbat declarat decedat din greșeală, a murit

Atunci familia a fost anunţată să vină să îi ridice trupul neînsufleţit. Ba chiar a primit şi certificatul de deces. Lucrurile au mers atât de departe, încât familia pacientului s-a pregătit inclusiv de înmormântare. La morgă, a găsit, însă, cadavrul unui alt bărbat. Rudele au avut o surpriză în momentul în care au mers la ATI pentru a cere socoteală medicilor. Acolo au dat şi peste ruda lor care era în continuare în stare gravă.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu. Acum, rudele pacientului declarat decedat de două ori într-o săptămână se pregătesc din nou de înmormântare.

Spitalul a dat vina pe suprasolicitarea personalului din Terapie Intensivă când rudele pacientului au bătut la uși pentru a cere explicații.

„Acest incident este în urma suprasolicitării personalului din terapie intensivă. S-a declanșat o anchetă internă, vom vedea cine sunt vinovații și vom lua măsurile de rigoare”, a declarat Alice Dragoescu – șefa secției ATI de la Spitalul Judeţean Craiova, scrie Digi24.

 

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică