Probleme pentru Netflix cauzate de serialul „Queen's Gambit”. Ce s-a întâmplat

Nona Gaprindashvili, fosta campioană sovietică la şah a dat în judecată Netflix pentru defăimare. Aceasta solicită plata unor despăgubiri în valoare de cinci milioane de dolari, din cauza unei replici din serialul ”The Queen’s Gambit” care este, potrivit avocaţilor şahistei, falsă şi sexistă.

Vedetă a şahului sovietic din anii 1980, considerată o adevărată eroină în Republica Georgia din Caucazul de Sud, jucătoarea a fost portretizată în ultimul episod al serialului drept o campioană care nu a ”înfruntat niciodată bărbaţi”.

Probleme pentru Netflix cauzate de serialul „Queen's Gambit”. Ce s-a întâmplat

În plângerea depusă în numele şahistei la un tribunal federal din Los Angeles, se spune că referinţa la persoana acesteia ”îi dezonorează realizările în faţa milioanelor de oameni care urmăresc serialul”.

Potrivit documentelor juridice consultate de Reuters, şahista, de cinci ori campioană mondială, a fost prima ”femeie din istorie care a obţinut titlul de maestră internaţională a şahului într-un sport dominat de bărbaţi”.

Gaprindashvili cuncurase împotriva a cel puţin 59 de jucători bărbaţi până în 1968, anul în care este plasată acţiunea episodului serialului, potrivit documentelor judiciare.

Netflix nu a dat curs imediat unei solicitări de a comenta pe marginea acestui subiect, dar, potrivit presei americane, a spus că-şi va apăra ”cu fermitate punctul de vedere”.

”Credem că afirmaţia nu are niciun temei”, a spus un purtător de cuvânt al gigantului american din domeniul streamingului, potrivit articolelor apărute în presă.

”The Queen’s Gambit”, ecranizarea unui roman din 1983 semnat de Walter Tevis, spune povestea unei tinere orfane, Beth Harmon, care devine cea mai bună jucătoare de şah din lume în perioada Războiului Rece.

Harmon, care e interpretată de Anya Taylor-Joy, este descrisă de Netflix ca fiind ”hotărâtă să cucerească graniţele tradiţionale stabilite în lumea dominată de bărbaţi a şahului competitiv”, scrie Agerpres.

Serialul a fost recompensat cu două Globuri de Aur în 2021 şi a obţinut 18 nominalizări la cea de-a 73-a ediţie a Primetime Emmy Awards care va avea loc în acest weekend.

Avocaţii lui Gaprindashvili susţin că serialul, lansat în octombrie 2020, i-a adus prejudicii profesionale şi doresc eliminarea replicii în care se spune că şahista nu ar fi jucat niciodată cu bărbaţi, replică pe care o etichetează ca fiind ”grosolan de sexistă şi depreciativă”.

Netflix i-a angajat pe rusul Garri Kasparov, fost campion mondial la şah, şi pe americanul Bruce Pandolfini, maestru naţional, drept consultanţi de specialitate ai serialului, scrie Digi24.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică