Noile restricții din sălile de fitness, criticate dur - "Nu se poate face sport așa"
FOTO: arhivă

Președintele Federației Române de Culturism și Fitness, Gabriel Toncean, spune că noile măsuri restrictive, propuse de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, afectează grav activitatea sălilor de fitness.

Președintele Federației Române de Culturism și Fitness, Gabriel Toncean, susține că autoritățile sanitare iau, din nou, măsuri „în modul pompieristic”.

Noile restricții din sălile de fitness, criticate dur - "Nu se poate face sport așa"

„Noile măsuri restrictive, propuse de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, afectează grav activitatea sălilor de fitness! Cu 50% din capacitate și 7 metri pătrați/client nu se poate face sport!

Autoritățile sanitare iau din nou măsuri la modul pompieristic, fără a se baza pe realitate. Iar realitatea este că sălile de fitness nu au fost vreodată focare de infecție”, a scris Gabriel Toncean pe Facebook.

Acesta cere autorităților să spună cum vor supraviețui aceste firme și cum se vor antrena sportivii, dacă aceste propuneri vor fi aprobate de Guvern.

„Sunt curios câți dintre cei care au elaborat aceste măsuri s-au antrenat vreodată într-o sală de fitness? Oare care sunt specialiștii din domeniul fitness-ului pe care i-au consultat atunci când au decis aceste măsuri?! Cum mai pot supraviețui acești agenți economici? Cum se mai pot pregăti sportivii? Sunt întrebări la care autoritățile vor trebui să răspundă, dacă aceste măsuri vor fi validate prin hotărâre de guvern”, a mai scris Toncean pe rețeaua de socializare.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică