infracționalitatea crește vertiginos la sibiu - aproape 400 de cazuri în plus față de 2020

Județul Sibiu nu stă deloc bine la numărul de infracțiuni sesizate. În primul semestru acestea au crescut cu peste 12 procente față de aceeași perioadă a anului trecut, atât în mediul urban cât și în cel rural. Singura scădere se înregistrează la infracțiunile economice din mediul rural.

În mediul urban de pe raza județului Sibiu infracționalitatea sesizată a cunoscut o creștere notabilă în primul semestru al anului 2021, cu 12,48%, respectiv 340 infracțiuni, de la 2725 infracțiuni sesizate în primele 6 luni ale anului 2020, la 3065 infracțiuni sesizate în semestrul I 2021.

S-au înregistrat creșteri la infracţionalitatea economico-financiară, de la 293 de infracțiuni sesizate în semestrul I 2020, la 406 (+113) în aceeași perioadă din anul 2021, creșterea procentuală fiind de 38,57%, infracţionalitatea judiciară a cunoscut o creștere de 79 de fapte, de la 1725 în 2020, la 1804 în perioada de referință din anul 2021 (4,58%), iar numărul infracțiunilor de altă natură a cunoscut de asemenea o creștere de 148 de fapte, de la 707 la 855, respectiv cu 20,93%.

În perioada analizată au fost înregistrate creșteri ușoare la infracţiunile privind siguranța circulaţiei pe drumurile publice, respectiv un plus de 21 fapte sesizate, de la 264 în semestrul I 2020, la 285 în primele 6 luni ale anului 2021, procentual creșterea fiind de 7,95%.

În mediul rural de pe raza județului Sibiu infracționalitatea sesizată a cunoscut o creștere notabilă în primul semestru al anului 2021, cu 15,94%, respectiv 216 infracțiuni, de la 1355 infracțiuni sesizate în primele 6 luni ale anului 2020, la 1571 infracțiuni sesizate în semestrul I 2021.

Deși s-au înregistrat scăderi la infracţionalitatea economico-financiară, de la 83 de infracțiuni sesizate în semestrul I 2020, la 8 (-75) în aceeași perioadă din anul 2021, scăderea procentuală fiind de 90,36%, infracţionalitatea judiciară a cunoscut o creștere ușoară de 57 de fapte, de la 949 în 2020, la 1006 în perioada de referință din anul 2021 (6%), iar numărul infracțiunilor de altă natură a păstrat același trend ascendent, de la 323 la 557 (+234) fapte, respectiv cu 72,44%.

În perioada analizată au fost înregistrate scăderi ușoare la infracţiunile privind siguranța circulaţiei pe drumurile publice, respectiv un minus de 3 fapte sesizate, de la 118 în semestrul I 2020, la 115 în primele 6 luni ale anului 2021, procentual scăderea fiind de 2,54%.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu