Acuzații grave la adresa pompierilor din Săliște - „Au venit la incendiu fără apă”

Un incendiu devastator a avut loc, la finalul lunii august, în localitatea Săcel din județul Sibiu. Acoperișul unei case a luat foc, astfel că, în scurt timp, locuința s-a făcut scrum. Fiica proprietarei casei respective acuză modul în care pompierii au acționat și spune că aceștia ar fi venit fără apă la intervenție. „Focul nu a așteptat ca ei să alimenteze autospeciala”, spune femeia.

UPDATE

Reprezentanții ISU Sibiu vin cu precizări cu privirile la acuzațiile aduse de o sibiancă a cărei casă a ars într-un incendiu.

“Situația de urgență la care se face referire s-a produs în noaptea de 27 spre 28 august a.c.in jurul orei 00:14 si anume este vorba de un incendiu provocat ca urmare a unei improvizații la conducătorii electrici.

Spre locul indicat, în sprijinul cetățenilor că urmare a apelului pe numărul de urgență 112 efectuat în jurul orei 00:14 au fost mobilizate forțe și mijloace în deplina concordanță cu amploarea evenimentului descrisă în convorbirea cu apelantul.

Timpul de reacție și răspuns al forțelor sosite din cadrul Punctului de lucru Săliște a fost unul eficient respectându-se indicatorii de deplasare, ora sosirii la fața locului fiind 00:23.

Astfel au fost mobilizate 3 autospeciale de stingere cu capacitate de peste 7000 l de apă utilizate în astfel de situații de urgență.

De asemenea, în sprijin, în mod preventiv s-a mobilizat din cadrul Detașamentului Sibiu o autospecială de stingere cu capacitate mare (10.000 l de apă).

Orice situație de urgență de această natură este privită și trăită foarte intens de cetățenii care sunt implicați direct în producerea și evoluția acestora, minutele, secundele și inclusiv modul de intervenție al forțelor fiind apreciate sub teroarea emoțională a evenimentului produs.

În acest context vă asigurăm că forțele profesioniste sosite la fața locului au răspuns cu toată seriozitatea și pregătirea specifică modului de intervenție.

Ne exprimăm întreaga compasiune pentru cetățenii care au fost afectați de acest eveniment nefericit și asigurăm opinia publică că mobilizarea forțelor și mijloacelor în toate situațiile de urgență sunt realizate cu promptitudine, și profesionalism în scopul gestionării eficiente a tuturor situațiilor de urgență și salvarea vieții și bunurilor cetățenilor”, transmit reprezentanții ISU Sibiu.

Știrea inițială

O casă a luat foc, în noaptea de 27 spre 28 august, puțin după ora 00:10, în localitatea Săcel. Pompierii sibieni au concluzionat, pe atunci, că probabila cauză de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric produs ca urmare a unei improvizații la conducătorii electrici. În urma incendiului izbucnit la acoperiș, casa s-a făcut scrum, daunele materiale fiind semnificative. Din fericire, nicio persoană nu a suferit răni.

DETALII DESPRE INCENDIU AICI

La câteva săptămâni după cele întâmplate, proprietarii locuinței acuză că modul de intervenție și promptitudinea pompierilor din cadrul ISU Sibiu a lăsat de dorit. Aceștia spun că pompierii au venit la fața locului fără apă și, deși au vrut să racordeze furtunul autospecialei la hidrantul din localitate, n-au știut cum s-o facă.

„Declarațiile transmise de cei de la ISU Sibiu sunt total FALSE. Pompierii din orașul Săliște au ajuns la fața locului după aproximativ 20-30 de minute de la ultimul apel, iar cel mai devastator lucru este faptul că au venit FĂRĂ APĂ. Pe lângă asta, pompierii nu au știut unde este hidrantul în Săcel sau măcar cum să racordeze furtunul de la autospecială la hidrant pentru a alimenta cu apă. La hidrant au fost însoțiți de un vecin, pe care unul dintre pompieri l-a întrebat dacă poate să desfacă el capacul hidrantului pentru a pune furtunul. Până la urmă s-au dat păgubași, nu s-au mai chinuit să alimenteze autospeciala, căci între timp au ajuns alți pompieri. Din păcate, focul nu a așteptat să alimenteze pompierii autospeciala, care de fapt trebuia să fie alimentată. Focul s-a întins pe întreaga suprafață, rezultând distrugerea completă a locuinței. Din punctul nostru de vedere, ar fi bine să fie luate măsurile necesare ca pe viitor să nu se mai întâmple asemenea distrugeri materiale și, mai ales, traume psihice omenești”, spune Ioana G., fiica proprietarilor locuinței.

Ora de Sibiu a cerut un punct de vedere și de la reprezentanții ISU Sibiu. Odată ce va fi transmis, acesta va fi publicat în articol.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. De parca ar fi prima data cand ISU Saliste se prezinta la un incendiu FARA APA…la fel sunt si serviciile oferite de SMURD-Saliste…..PRAF!!!