Un hoț a furat din casa unui sibian o drujbă și o boxă
FOTO arhivă

Un bărbat din Coveș a intrat în gospodăria unui sibian din Agnita și a furat o drujbă și o boxă. A fost prins de poliție, iar acum se află sub control judiciar.

„În dimineața zilei de 11 septembrie, un localnic din orașul Agnita a sesizat polițiștii cu privire la faptul că, în noaptea de 10 / 11 septembrie, persoane necunoscute au pătruns fără drept într-o anexă a locuinței de unde au sustras o drujbă și o boxă audio, cauzând un prejudiciu de 1.400 de lei”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Un hoț a furat din casa unui sibian o drujbă și o boxă

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar în urma investigațiilor desfășurate în câteva ore au reușit identificarea și prinderea presupusului autor al faptei.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 33 de ani, din localitatea Coveș, față de care polițiștii au luat măsura reținerii 24 de ore.

La data de 12 septembrie, bărbatul a fost prezentat unității de parchet competente, procurorul de caz dispunând plasarea bărbatului sub măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Cercetările în acest caz continuă.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică