La propunerea polițiștilor de la Rutieră din Sibiu, Primăria a înființat culoare speciale pentru îmbarcarea și debarcarea elevilor în zona a trei școli din municipiu. Marcate cu vopsea roșie, acestea ar trebuie să le atragă atenția șoferilor și să-i facă să înțeleagă care este scopul pentru care au fost concepute. Șoferii sibieni care și-au adus copiii în prima zi la școală n-au înțeles însă cum să le folosească. Mulți au fost cei care au creat haos în trafic fiindcă au parcat cu nonșalanță pe ele. A fost nevoie de echipaje ale poliției care să „păzească” benzile speciale pentru a evita opririle neregulamentare.
Trei școli din municipiul Sibiu au, începând cu noul an școlar, culoare de îmbarcare/debarcare a elevilor. Este vorba despre Colegiul Național „Octavian Goga” , situat pe strada Bastionului, Școala Gimnazială „Regina Maria”, situată pe strada Zaharia Boiu și Școala Gimnazială nr. 4, situată pe strada Spartacus. Rolul acestor culoare este de a fluidiza traficul rutier în zona centrală a orașului.
Părinții care și-au adus luni copiii cu mașina la școală nu au înțeles rolul lor. Oprirea este strict interzisă aici, însă nu puțini au fost cei care au parcat cu nonșalanță, în ciuda indicatoarelor cu semnificația „oprirea interzisă”.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au fost prezenți în zona acestor școli pentru a-i atenționa pe șoferi că n-au voie să parcheze pe zonele marcate cu roșu.
Pe aceste culoare, oprirea este interzisă doar pe parcursul anului de învățământ, de luni până vineri, între orele 07:00 – 20:00. În toate zilele de sâmbătă și duminică, precum și pe parcursul vacanțelor, dar și în intervalul 20:00 – 07:00 în perioada de susținere a cursurilor, aceste sectoare pot fi utilizate pentru oprirea autovehiculelor.