Talibanii impun reguli stricte pentru femei. Aceștia le vor interzice să mai practice sport, conform unui oficial al grupului islamist.
Interdicţia se aplică inclusiv echipei naţionale de cricket. La momentul preluării puterii, talibanii au afirmat că „drepturile femeilor vor fi respectate în cadrul legii Sharia”.
Într-un interviu acordat pentru televiziunea publică australiană SBS, adjunctul comisiei culturale a talibanilor, Ahmadullah Wasiq, a declarat că sportul feminin nu este considerat nici adecvat, nici necesar, potrivit The Guardian.
„Nu cred că femeilor li se va permite să joace cricket pentru că nu este necesar ca ele să facă asta. În cricket pot apărea situaţii în care faţa şi corpul femeilor nu sunt acoperite. Islamul nu le permite să fie văzute astfel. Este era media şi vor apărea fotografii şi videoclipuri pe care oamenii le vor urmări. Islamul şi Emiratul Islamic nu le permit femeilor să joace cricket sau să practice sporturi în care sunt expuse”, a afirmat Ahmadullah Wasiq.
Oficialii afgani din cricket au precizat că nu au fost informaţi oficial cu privire la această decizie a guvernului taliban.
Anunţul vine în contextul mai multor decizii ale talibanilor care dovedesc că atitudinea lor nu s-a schimbat de ultima dată când au fost la putere în Afganistan.
Guvernul taliban nu are nicio femeie în componenţă
Un nou guvern interimar taliban, cu figuri loiale în funcţii-cheie, a început să lucreze oficial de miercuri. Noul guvern nu are în componenţa sa nicio femeie, în ciuda promisiunilor anterioare de a forma o administraţie incluzivă.
Departamentul de stat al SUA şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că noul cabinet include doar talibani şi nicio femeie, ci personalităţi cu antecedente îngrijorătoare, însă a precizat că acesta va fi judecat după acţiunile sale.
De asemenea, şi Uniunea Europeană a condamnat noul guvern pentru lipsa de incluziune, precizând că acesta nu respectă promisiunile conducătorilor de a aduce în guvern persoane din grupuri diferite.
„La o primă analiză a numelor anunţate, nu pare a fi o structură incluzivă şi reprezentativă în ceea ce priveşte diversitatea etnică şi religioasă din Afganistan pe care speram să o vedem şi pe care talibanii o promiteau în ultimele săptămâni”, a spus un purtător de cuvânt al Uniunii Europene.
Promisiunile aduse de talibani la preluarea puterii
Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat într-o conferinţă de presă la Kabul, în 17 august, că nu vor exista răzbunări, pentru ca „Afganistanul nu mai este un câmp de bătălie”.
De asemenea, printre promisiunile talibanilor s-a numărat şi asigurarea că nimeni nu va suferi în Afganistan, cât şi anunţul privind noul guvern, care ar fi urmat să fie unul incluziv, care să includă lideri „de toate etniile şi din toate triburile”.
În ceea ce priveşte drepturile femeilor, purtătorul de cuvânt a afirmat că acestea vor fi respectate în acord cu legea Sharia.
„Surorile noastre au aceleaşi drepturi, vor putea beneficia de ele. Pot activa în siferite sectoare în baza regulilor, în educaţie, sănătate, şi alte sectoare. Vor lucra cu noi, umăr la umăr, iar comunitatea internaţională – dacă este îngrijorată – vrem să dăm asigurări că nu vor exista discriminări faţă de femei, dar, evident, trebuie respectate regulile”, a spus acesta, scrie Mediafax.