Talibanii vor recunoaştere diplomatică şi sprijin financiar din partea Germaniei, a declarat pentru ediţia de duminică a cotidianului german Die Welt principalul purtător de cuvânt al mişcării islamiste, Zabihullah Mujahid, transmite dpa.
„Dorim relaţii diplomatice puternice şi oficiale cu Germania”, a insistat Zabihullah Mujahid pentru Welt am Sonntag.
Talibanii mai vor din partea Berlinului sprijin financiar, ajutoare umanitare şi cooperare în domeniile sănătăţii, agriculturii şi educaţiei, a spus oficialitatea talibană, care a adăugat că se aşteaptă la aceleaşi lucruri şi din partea altor ţări.
În trecut, Germania a fost întotdeauna bine venită în Afganistan, a apreciat Mujahid. „Din nefericire, ei s-au alăturat apoi americanilor. Dar am iertat toate astea acum”, a spus el.
Şeful diplomaţiei germane Heiko Maas ia în calcul posibilitatea ca Berlinul să reia ajutoarele pentru dezvoltare pentru Afganistan dacă talibanii formează un guvern incluziv, între altele. Germania şi-a închis ambasada din Kabul şi a sistat ajutorul de dezvoltare pentru Afganistan de la preluarea puterii de către talibani, luna trecută.