peste 300 de amenzi date de poliţiştii sibieni în doar patru ore - aproape 50 de permise de conducere au fost retrase
FOTO IPJ Sibiu

În cursul zilei de 4 septembrie, în intervalul orar 13,00 – 17,00, polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, cu sprijinul polițiștilor Inspectoratelor de Poliție Județene Alba, Mureș, Brașov și Vâlcea, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au desfășurat o acțiune comună în județul Sibiu pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră și pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente.

Cei 65 de polițiști rutieri și de ordine publică au acționat cu precădere în scopul prevenirii și combaterii nerespectării regimului legal de viteză, precum și pentru combaterea conducerii pe drumurile publice a autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

peste 300 de amenzi date de poliţiştii sibieni în doar patru ore - aproape 50 de permise de conducere au fost retrase

Acțiunea s-a desfășurat pe toate segmentele de drum național și drum județean, în municipiile Sibiu și Mediaș, precum și în orașele Avrig, Agnita, Cisnădie, Dumbrăveni, Miercurea Sibiului și Ocna Sibiului.

Ca urmare a activităților derulate, polițiștii au constatat 6 infracțiuni, au aplicat 333 sancțiuni contravenționale, au reținut în vederea suspendării 45 de permise de conducere și au retras 8 certificate de înmatriculare. Cele mai multe sancțiuni contravenționale, respectiv 219, au fost aplicate pentru depășirea regimului legal de viteză.

Din cele 45 de permise reținute, 40 au fost pentru nerespectarea vitezei legale, 1 pentru alcool și 4 pentru alte abateri.

În acest context, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita au depistat un bărbat în vârstă de 21 de ani, din Prahova, în timp ce conducea un autoturism DJ 106, în localitatea Alțâna, în timp ce se afla sub influența unor substanțe psihoactive. Tânărul a fost testat cu aparatul Drugtest, care a indicat un rezultat pozitiv la substanța canabis. După recoltarea probelor biologice, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Sibiului au depistat un șofer a cărui testare alcoolscopică a indicat o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 50 de ani, din localitatea Loamneș, care conducea un autoturism pe DJ 106B, în localitatea Loamneș. După recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr au depistat în Cașolț un tânăr în vârstă de 14 ani, localnic, în timp ce conducea un moped neînmatriculat/neînregistrat și fără a deține permis de conducere. În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducerea unui vehicul neînmatriculat/neînregistrat.

NU UITAȚI! Țineți cont de normele elementare de siguranță în trafic!

  • Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum și de trafic!
  • Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
  • Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!
  • Nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice!
  • Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă sau ceaţă densă!
  • Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
  • Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident!
  • Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacelor de transport în comun sau a altor autovehicule, vitezei cu care rulaţi, pentru a putea în orice moment manevra şi opri în deplină siguranţă autoturismul, dacă situaţia o impune!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică