un polițist sibian a stins un incendiu pe a1 în ce mergea spre muncă

Sâmbătă dimineața, Nicu Eperieși, șef de post al Postului de Poliție Apoldu de Jos din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, în timp ce se îndreaptă către serviciu, pe A1, dinspre Sibiu, la ora 06,30, a observarvat un fum dens care ieșea de sub capota mașinii.

Intuind problema, a tras rapid pe dreapta, a scos un bidon cu apă și extinctorul pe care le avea în autoturism și s-a îndreptat în fugă spre mașina care era acum în flăcări.

Lângă autoturism, se aflau speriați doi părinți și copilul lor, care încercau să scoată lucrurile din portbagaj. Focul era pe cale să cuprindă interiorul mașinii.

Fără să stea pe gânduri polițistul s-a asigurat că cei trei sunt în afara pericolului și nu sunt răniți, după care a trecut la stingerea incendiului, anunțând în același timp evenimentul prin 112. Doi șoferi de tir au oprit și ei și s-au alăturat polițistului, reușind cu toții ca până la sosirea pompierilor, să stăvilească flăcările.

“După ce riscul a fost îndepărtat, Nicu s-a asigurat că cei trei călători aveau transportul asigurat, le-a mulțumit șoferilor care opriseră pentru a da o mână de ajutor și și-a reluat deplasarea către serviciu. Pentru el, această zi a debutat în trombă, dar cu enorma satisfacție că a ajutat, că a fost acolo la momentul potrivit, că și-a făcut datoria de OM.

Mulțumim, Nicu, pentru OMUL care ești!” a transmis IPJ Sibiu

Ultima oră

Comentariul meu