Primul sibian vaccinat mort la Sibiu - Alte două decese în ultimele 24 de ore
Sursa: bashinform.ru

Sibiul înregistrează marți primul deces al unui pacient vaccinat infectat cu virusul SARS-CoV-2. Alte două persoane nevaccinate au murit în ultimele 24 de ore.

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 26849, 30 persoane fiind confirmate în ultimele 24 de ore.

„Până la data curentă au fost vindecate 21539 de persoane, iar 1076 persoane au decedat, 3 în ultimele 24 de ore, din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 62 persoane, dintre care pe ATI 8 persoane. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 813 de teste”, transmite Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Dintre persoanele decedate marți, una era vaccinată. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 70 de ani, care era internat pe secția ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență. Sursele Ora de Sibiu au declarat că bărbatul era vaccinat cu serul produs de Pfizer și a fost internat la SCJU în data de 26 august. Acesta avea hipertensiune arterială.

Alte două femei, în vârstă de 62 și 73 de ani, nevaccinate, internate la Spitalul Municipal Mediaș, au decedat.

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 582 persoane aflate în carantină și un număr de 153 persoane în izolare.

 

Ultima oră

4 răspunsuri la “Primul sibian vaccinat mort la Sibiu – Alte două decese în ultimele 24 de ore”