Conducerea BOR a interzis un proiect de cercetare privind robia romilor

Conducerea BOR a interzis un proiect de cercetare privind robia romilor.

Sfântul Sinod, organul colectiv de conducere al Bisericii Ortodoxe Române, a interzis participarea teologilor ortodocși români la un proiect ce are ca temă rolul bisericii în robia romilor, potrivit unui document consultat de G4Media.ro.

Documentul, care pleacă de la situația acestui proiect finanțat din fonduri norvegiene, impune o serie de restricții draconice pentru teologii ortodocși, care sunt obligați să obțină acordul scris al ierarhului superior și aprobarea Patriarhului Daniel pentru orice proiect de cercetare și cooperare cu instituții sau organisme internaționale, interortodoxe, intercreștine, interreligioase.

Decizia Sfântului Sinod din iulie 2021, care se bazează pe o hotărâre din 24 mai 2018 a aceluiași for, a produs nemulțumire în rândul teologilor români ortodocși implicați în proiecte de cercetare sau colaborare cu omologi străini sau din alte confesiuni, potrivit mai multor teologi consultați de G4Media.ro.

La rândul său, sociologul Gelu Duminică, director executiv al Fundației Agenția de Dezvoltare Comunitară ”Împreună”, acuză ”o formă abruptă de cenzură” și spune, într-o postare pe Facebook, că ”nu cumva cunoașterea unor realități istorice, în care Biserica ortodoxă a avut un rol, ar duce mai degrabă la insănătoșirea societății decât la decredibilizarea instituției?”.

Până la ora publicării articolului, oficialii Patriarhiei Române nu au avut o reacție la acuzațiile aduse de Gelu Duminică.

De altfel, conducerea BOR interzice și editarea revistelor cu tematică teologică fără să existe aprobarea Patriarhului Daniel.

De ce a refuzat Biserica Ortodoxă să le permită teologilor participarea în proiect? Potrivit documentului citat, Sfântul Sinod susține că proiectul ”are un caracter vădit tendențios în raport cu Biserica Ortodoxă Română”. În plus, BOR caracterizează drept ”o problemă sensibilă” rolul Bisericii Ortodoxe Române în excluziunea romilor.

În plus, Biserica Ortodoxă spune că ”există permanent riscul ca, în lipsa unei acțiuni coerente și unitare, sub coordonarea Patriarhiei Române și cu respectarea prevederilor statutare și a hotărârilor Sfântului Sinod, astfel de acțiuni, făcute de cele mai multe ori doar din dorința de afirmare personală, să producă efecte negative pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română”.

Ce urmărea proiectul. Proiectul privind robia romilor a fost inițiat de prof. dr. Ștefan Tobler, pastor de origine elvețiană în cadrul Bisericii Evanghelice, și urma să fie realizat de Centrul de Cercetare Ecumenică din Sibiu, din care fac parte și profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu.

În 2020, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu a depus proiectul pentru finanțare din fondul de cercetare oferit de EEA Grants. Unul dintre scopurile proiectului este analizarea actiunilor BOR din ultimii 300 de ani care au vizat minoritatea romilor. Proiectul fusese declarat câstigător pentru un buget de circa un milion de euro.

Ce decizii a luat Sfântul Sinod:

  1. Ia act cu surprindere de situația de la Centrul de Cercetare Ecumenică din Sibiu și nu acordă binecuvântarea pentru participarea teologilor și clericilor ortodocși români la proiectul intitulat „The Role of the Romanian Orthodox Church in Social Integration of Roma People: Towards a participatory approach” al acestui Centru, care are un caracter vădit tendențios în raport cu Biserica Ortodoxă Română;
  2. Solicită Arhiepiscopiei Sibiului să inițieze, cu sprijinul cadrelor didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, un proiect de cercetare istorică a situației romilor din spațiul românesc și relația acestora cu diferitele comunități religioase, în special din zona Transilvaniei;
  3. aprobă ca, pentru înființare, centrele de cercetare și revistele care își propun să abordeze teme cu caracter interortodox, intercreștin sau interreligios, să obțină în prealabil acordul scris al Chiriarhului eparhiei unde își au sediul și binecuvântarea (aprobarea) Patriarhului României;
  4. aprobă ca pentru membrii ortodocși străini sau neortodocși din centrele de cercetare sau din colectivele de redacție ale revistelor de la eparhii să se obțină în prealabil acordul scris al Chiriarhului locului și binecuvântarea (aprobarea) Patriarhului României;
  5. aprobă ca pentru proiectele de cooperare ale instituțiilor de învățământ teologic, ale centrelor de cercetare sau ale eparhiilor cu instituții sau organisme internaționale, interortodoxe, intercreștine, interreligioase, să se obțină în prealabil acordul scris al Chiriarhului locului și binecuvântarea (aprobarea) Patriarhului României;
  6. solicită eparhiilor să transmită la Sectorul teologic-educațional al Administrației Patriarhale, până la oi octombrie 2021, situația centrelor de cercetare și a revistelor existente, care își propun să abordeze teme cu caracter interortodox, intercreștin, inter religios, împreună cu acordul scris al Chiriarhului, în vederea obținerii binecuvântării (aprobării) Patriarhului României, scrie G4Media.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică