Fenomen extrem de rar - Trei găuri negre fuzionează într-un nucleu galactic

O echipă de cercetători indieni a descoperit trei găuri negre din trei galaxii care fuzionează într-un nucleu galactic triplu activ, a anunţat vineri ministerul federal indian al Ştiinţei şi Tehnologiei.

„Este o regiune compactă în centrul unei galaxii nou descoperite, care are o luminozitate mult mai mare decât cea normală”, a declarat ministerul într-un comunicat.

Fenomen extrem de rar - Trei găuri negre fuzionează într-un nucleu galactic

„Acest eveniment rar în universul nostru apropiat indică faptul că grupurile mici care fuzionează sunt laboratoare ideale pentru detectarea mai multor găuri negre supermasive în acreţie şi creşte potenţialul de a detecta astfel de apariţii rare”, se precizează în comunicatul citat de Xinhua, potrivit Agerpres.

Oamenii de ştiinţă de la Institutul Indian de Astrofizică care studiază o pereche cunoscută de galaxii care interacţionează, NGC7733 şi NGC7734, au detectat emisii neobişnuite din centrul celei din urmă şi o aglomerare mare şi luminoasă de-a lungul braţului nordic al primei.

„Analizele lor au indicat faptul că aglomerarea se mişcă cu o viteză diferită în comparaţie cu galaxia NGC7733 în sine. Ceea ce oamenii de ştiinţă au vrut să spună este că acest grup nu face parte din NGC7733; mai degrabă, este o mică galaxie separată, în spatele braţului. Ei au numit această galaxie NGC7733N”, se precizează în comunicat.

Cercetătorii au utilizat date obţinute de Telescopul în Spectrul Ultraviolet (UVIT), telescopul optic MUSE din Chile şi imagini în infraroşu provenite de la telescopul optic IRSF din Africa de Sud.

Găurile negre supermasive sunt dificil de detectat deoarece nu emit lumină. Ele îşi pot dezvălui însă prezenţa prin interacţiunea cu împrejurimile lor.

„Când praful şi gazul din împrejurimi cad pe o gaură neagră supermasivă, o parte din masă este înghiţită de gaura neagră, dar o parte din aceasta este transformată în energie şi este emisă ca radiaţie electromagnetică, ceea ce face ca gaura neagră să pară foarte luminoasă”, a precizat ministerul.

„Sunt numiţi nuclei galactici activi (AGN) şi eliberează cantităţi uriaşe de particule ionizate şi de energie în galaxie şi în mediul său înconjurător. Ambele contribuie în cele din urmă la creşterea mediului din jurul galaxiei şi, în cele din urmă, la evoluţia galaxiei în sine”, se arată în comunicat.

Potrivit cercetătorilor, un factor major care influenţează evoluţia galaxiei îl constituie interacţiunile dintre galaxii, care au loc atunci când acestea se deplasează una lângă alta şi exercită forţe gravitaţionale uriaşe una asupra celeilalte.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică