Un incendiu a izbucnit vineri noapte la acoperișul unei case de locuit în localitatea Săcel, strada Școlii.
În cursul nopții, pompierii militari sibieni au fost solicitați să intervină de urgență în localitatea Săcel pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case de locuit.
”La fața locului s-au mobilizat prompt 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Incendiul a fost localizat și lichidat în aproximativ o oră, fără victime. A ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 180 mp. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric produs ca urmare a unei improvizații la conducătorii electrici”, spune Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică
Având în vedere faptul că incendiile provocate de instalaţiile electrice au o pondere în totalul incendiilor cu pierderi materiale importante şi, în unele cazuri, şi cu pierderi de vieţi omeneşti, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu reaminteşte cetăţenilor măsurile ce trebuie respectate pentru preîntâmpinarea unor astfel de evenimente nedorite, după cum urmează:
NU IMPROVIZAŢI!
Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
Indiferent că este vorba despre reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de montarea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă un pas sigur către incendiu: orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent.
ATENŢIE LA APARATELE ELECTRICE SUB TENSIUNE
Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate;
Nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, radiator, reşou, lampă, televizor şi altele asemenea;
Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului;
Dacă sesizaţi miros de plastic topit, deconectaţi aparatul de la sursa de curent. De cele mai multe ori, acest miros este produs de topirea corpului prizei sau a ştecărului. Treptat, arsura se va extinde pe conductorul de alimentare, acesta schimbându-şi culoarea până când se înnegreşte. Următorul punct va fi aparatul electric sau sistemul electric din perete. Incendiul este iminent.
Unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a aparatelor electrice. Avertismentul vizează în mod special, electrocasnicele mari (frigider, reşou, televizor, maşina de spălat etc.).
Alocaţi fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi, provocând în scurt timp, un incendiu.
Deconectaţi consumatorii puternici de la sursa de curent electric atunci când plecaţi de acasă pentru câteva ore. În cazul în care folosiţi prelungitoare cu posibilitatea de stopare a alimentarii cu energie electrică, nu ezitaţi să deconectaţi consumatorii electrici de fiecare dată când petreceţi mai mult timp în afara casei. Apelaţi numărul de urgenţă 112.