Cîțu nu este de acord cu reducerea de TVA la energie. Ce spune prim-ministrul despre sistemul fiscal
Foto - Mediafax

Prim-ministrul nu este de acord cu modificarea din sistemul fiscal și anume reducerea de TVA la energie.  Premierul, Florin Cîțu a declarat într-o conferință la Botoșani că:  „reducerea TVA la energie ar fi o soluție permanentă la o problemă temporară”.

 

„Am venit cu soluția de a aduce mai aproape implementarea legii consumatorului vulnerabil, în loc de octombrie 2022 să se aplice de la 1 ianuarie 2022. Avem o soluție de a compensa o parte din factură pentru lunile de iarnă de anul acesta pentru consumatorii vulnerabili.

 

Nu vreau să umblăm la sistemul fiscal pentru că după aceea este foarte greu să revenim asupra lui și implicațiile sunt total diferite. Dar vom susține în această iarnă consumatorii vulnerabili și o mare parte a populației va trece peste această iarnă fără să aibă un impact din creșterea prețurilor…

 

Vom compensa o parte din factură. Multe din aceste companii au avut profituri mai mari decât se așteptau așa că sunt sigur că există resurse pentru a susține”, a declarat premierul.

 

Asociația Furnizorilor de Energie din România – AFEER a propus, într-o scrisoare adresată autorităților, o serie de măsuri pentru reducerea facturilor la energie, una dintre măsuri fiind reducerea sau scutirea de la plata TVA a energiei electrice și gazelor. Alte propuneri pentru reducerea imediată a valorii facturilor sunt scutirea de la plata accizei sau acoperirea parțială a facturii de utilități prin adoptarea urgentă a Legii privind consumatorul vulnerabil.

 

În ultima perioadă furnizorii de energie electrică și de gaze naturale au notificat consumatorii cu creșteri ale prețurilor, care ajung în unele cazuri să fie duble sau triple.

Ultima oră