directorul apple a primit o primă în valoare de 750 de milioane de dolari

Directorul executiv Apple, Tim Cook, a primit aproximativ cinci milioane de acțiuni la compania pe care o conduce. Acesta le-a vândut și a obținut peste 750 de milioane de dolari. 

Acțiunile primite reprezintă o parte a înțelegerii pe care a făcut-o când a preluat conducerea companiei de la Steve Jobs.

directorul apple a primit o primă în valoare de 750 de milioane de dolari

„Prima” era condiționată de de cât de bine performează acțiunile Apple în comparație cu ale altor companii din indexul S&P 500

Potrivit datelor SEC, Tim Cook urma să fie premiat după ce acțiunile au crescut cu 191,83% în ultimii trei ani.

De când a preluat conducerea Apple, în august 2011, acțiunile au crescut cu 1.200%.

Valoarea companiei Apple este acum de 2.500 de miliarde de dolari.

Anul trecut, Tim Cook și-a prelungit mandatul la conducerea Apple până în 2026.

Datele SEC mai arată că Tim Cook a donat săptămâna aceasta acțiuni în valoar de aproape 10 milioane de dolari în scopuri caritabile.

În 2015, el spunea că își va dona întraga avere înainte de a muri și este cunoscut că a făcut donații de zeci de milioane de dolari.

Averea sa personală este de circa 1,5 miliarde de dolari, potrivit topului Bloomberg Billionaire.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică