Klaus Iohannis: „Şcolile se vor deschide pe 13 septembrie şi vor funcţiona cu prezenţa fizică a tuturor elevilor”

Președintele României a declarat că: „Şcolile se vor deschide pe 13 septembrie şi vor funcţiona cu prezenţa fizică a tuturor elevilor”.

Klaus Iohannis a declarat că a convocat joi o întâlnire de lucru cu miniştrii Educaţiei şi Sănătăţii pentru a discuta măsurile care urmează să fie luate pentru a combate valul 4 al pandemiei. Şeful statului a transmis că rămâne „o prioritate zero obiectivul de a asigura o educaţie de calitate pentru cât mai mulţi dintre elevi, deşi criza sanitară nu s-a încheiat încă”.

„Doamna ministru al Sănătăţii mi-a prezentat care sunt măsurile gândite pentru a face faţă valului 4. Medicii sunt deja bine pregătiţi şi cu multă experienţă. Este evidentă nevoia de eficientizare a drecţiilor de sănătate publică şi aştept mai multă implicare din partea tuturor pentru creşterea capacităţii de testare, precum şi pregătirea sistemului medical de a prelua şi pacienţi non-COVID. Aceşti bolnavi trebuie să primească tratamentele de care au nevoie.

Din păcate, şcoala va începe pentru al doilea an sub spectrul pandemiei. Experienţa anului trecut ne-a arătat că este deosebit de important ca procesul educaţional să se desfăşoare cât mai mult cu prezenţă fizică. În condiţii de siguranţă, atât pentru elevi cât şi pentru profesori. Accesul limitat la educaţie are efecte negative. Din experienţa primului an de pandemie a reieşit că învăţământul online nu poate suplini integral forma clasică de învăţământ cu prezenţă fizică. Cel mult, poate fi o soluţie temporară. Rămâne o prioritate zero obiectivul de a sigura o educaţie de calitate pentru cât mai mulţi dintre elevi, deşi criza sanitară nu s-a încheiat încă.

Şcolile se vor deschide pe 13 septembrie şi vor funcţiona cu prezenţa fizică a tuturor preşcolarilor şi elevilor. Bineînţeles, cu respectarea strictă a normelor de protecţie: mască, distanţare, aerisirea sălilor de curs. Câtă vreme incidenţa din ultimele 14 zile a cazurilor din localitate rămâne sub pragul de 6 infectări la mia de locuitori vom avea toţi copiii în sălile de clasă. Dacă se depăşeşte acest prag, şcolile trec în online în respectiva localitate”, a explicat Klaus Iohannis joi.

Şeful statului a făcut apel la părinţi, la cadrele didactice să îndemne lumea să se vaccineze.

„Faţă de anul trecut, avem însă la dispoziţie un instrument esenţial, care ne poate oferi garanţia că grădiniţele, şcolile şi universităţile vor funcţiona normal.  Vaccinarea anti-COVID este singura soluţie eficientă pentru a creşte siguranţa elevilor, studenţilor şi a cadrelor didactice, pentru a ne asigura că revin în sălile de clasă într-un număr cât mai mare şi pentru o perioadă cât mai lungă de timp. Fac un apel către părinţi, către personalul din învăţământ, să arătăm că ne pasă cu adevărat de şcoală şi de viitorul copiilor şi să ne vaccinăm! În acest fel ne protejăm atât pe noi înşine, cât şi pe cei mici, care nu au încă vârsta necesară pentru a se putea imuniza.

Totodată, solicit tuturor actorilor implicaţi, în special Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii, dar şi autorităţilor publice locale, să colaboreze pentru ca toate măsurile posibile care să garanteze siguranţa copiilor şi a cadrelor didactice să fie puse în practică în mod rapid şi prioritar. Şi aici nu mă refer strict la măsurile care să prevină infectarea cu SARS-CoV2, ci la toate celelalte probleme care ştim foarte bine că apar periodic în multe dintre şcolile din ţară.  Începerea în condiţii bune a anului şcolar depinde, în mare măsură, de mobilizarea autorităţilor locale, de modul în care acestea colaborează între ele şi cu autorităţile centrale pentru a rezolva problemele specifice fiecărei unităţi de învăţământ. Vă mulţumesc şi vă doresc tuturor multă sănătate!”, a conchis preşedintele Iohannis.

 

Ultima oră