Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Şura Mare a fost sfinţită

Biserica Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din apropierea localităţii Şura Mare, judeţul Sibiu, metoc al Arhiepiscopiei Sibiului, a fost sfinţită în Duminica a 9-a după Rusalii.

Slujba de sfinţirea a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, iar în sobor s-au aflat vicarul-administrativ al eparhiei, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, eclesiarhul Catedralei mitropolitane din Sibiu, protosinghelul Emilian Man, stareţul mănăstirii, protosinghelul Calinic Teslevici, stareţi şi duhovnici de la aşezăminte monahale din Arhiepiscopia Sibiului, protopopi şi alţi slujitori ai sfintelor altare.

Ierarhul a târnosit locaşul de cult cu Sfântul şi Marele Mir şi cu apă sfinţită, a sfinţit Altarul, aşezând moaşte în piciorul Sfintei Mese, iar mai apoi a sfinţit catapeteasma, icoanele şi pictura locaşului de cult.

Credincioşii prezenţi în număr mare la sărbătoarea de la Şura Mare au avut posibilitatea să asculte un cuvânt de învăţătură al IPS Mitropolit Laurenţiu în care a explicat rânduiala sfinţirii unei biserici, iar mai apoi au intrat în Sfântul Altar pentru a se închina.

Credinţa nestrămutată

Sfânta Liturghie a fost oficiată la altarul de vară din apropierea locaşului de cult. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul „Anatoly” din Braşov.

În cuvântul de învăţătură de la final, ierarhul a tâlcuit Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, în care este relatată minunea umblării pe mare şi a potolirii furtunii, săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos.

„Cuvintele rostite de Mântuitorul Iisus Hristos către ucenicii Săi sunt o binecuvântare pentru noi şi astăzi: «Îndrăzniţi, Eu sunt! Nu vă temeţi!», iar atunci când slăbiciunea vieţii noastre ne va face să ne temem şi să ne îndoim, trebuie să ne amintim că a slăbit credinţa. Să adăugăm la credinţa noastră ceea ce se cuvine, ca să nu fim numiţi «puţin credincioşi»! Cerem lui Dumnezeu să ne întărească credinţa, nu suntem noi cei care stăpânim acest sentiment, această virtute. Credinţa este o virtute care ne obligă nu doar să-L recunoaştem pe Dumnezeu, ci care ne determină să-L iubim pe Dumnezeu”, a subliniat IPS Mitropolit Laurenţiu

Ierarhul a felicitat şi binecuvântat obştea mănăstirii condusă de protosinghelul Calinic Teslevici pentru truda din ultimii ani depusă pentru a ridica biserica mănăstirii. Ierarhul şi-a exprimat recunoştinţa faţă de stareţul aşezământului monahal oferindu-i distincţia „Crucea şaguniană pentru clerici”. De asemenea, domnul Nicolae Avram a primit din partea ierarhului un Act de Ctitorie. Ierarhul a oferit acte de cinstire primarului din Şura Mare, domnul Ionuţ Maier, pictorului Aurel Stăniţ şi altor binefăcători ai aşezământului.

Sărbătoarea s-a încheiat cu mulţumirile părintelui Calinic adresate ierarhului, ctitorilor şi binefăcătorilor. Părintele stareţ i-a oferit ierarhului în dar o icoană a Maicii Domnului şi o cruce de binecuvântare.

Mănăstirea de la Şura Mare a primit acum şi ocrotirea Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei. Aşezământul este ridicat pe un teren obţinut prin bunăvoinţa domnului Nicolae Avram, pe atunci primar al comunei Şura Mare, la solicitarea regretatului medic Marius Leviţchi. Piatra de temelie a fost aşezată la 1 octombrie 2012, iar lucrările de zidire au continuat în anii următori, până în 2019 când s-a început pictarea locaşului. În anul 2016, Arhiepiscopia Sibiului a achiziţionat pentru obştea mănăstirii o clădire din lemn din apropiere, iar în 2017 şi 2019 a cumpărat de la moştenitorii medicului Marius Leviţchi construcţia unde regretatul doctor a dorit să înfiinţeze un centrul medical, scrie mitropolia-ardealului.ro.

Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Şura Mare a fost sfinţită Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Şura Mare a fost sfinţită Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Şura Mare a fost sfinţită Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Şura Mare a fost sfinţită

Ultima oră