Talibanii sunt din ce în ce mai răzbunători. Aceștia au dat ordin ca fratele unui trădător afgan să fie omorât, deoarece a ajutat SUA potrivit surselor CNN.
Scrisorile sunt doar un exemplu al modului în care talibanii amenință în mod direct afganii care au lucrat cu SUA sau sunt membri ai familiei celor care au făcut-o, în ciuda asigurărilor date de liderii insurgenților care transmiteau că nu se vor răzbuna.
„Ai fost acuzat că i-ai ajutat pe americani”, i-au scris talibanii în prima din cele trei scrisori trimise, adăugând: „De asemenea, ești acuzat că ai asigurat securitatea fratelui tău, care a fost interpret”.
Prima scrisoare a talibanilor, care este scrisă de mână, îi ordonă bărbatului să se prezinte la o audiere. Cea de-a doua scrisoare scrisă tot de mână reprezintă o notificare a neprezentării sale la audiere.
În a treia scrisoare, care este dactilografiată, talibanii îl anunță pe bărbat că, pentru că a respins avertismentele anterioare de a opri „servitutea voastră față de cruciații invadatori” și a ignorat o citație pentru a se prezenta la audiere, a fost găsit „vinovat în lipsă” și va fi condamnat la moarte.
„Aceste hotărâri judecătorești sunt definitive și nu veți avea dreptul să vă opuneți”, se arată în a treia scrisoare. „Ai ales această cale pentru tine și moartea ta este iminentă, cu voia Domnului”.
Scrisorile, care au fost scrise în paștună și traduse în engleză pentru CNN, au sigilii care se potrivesc cu cele ale talibanilor.
Scrisorile contrazic asigurările purtătorului de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahid, făcute la o conferință de presă săptămâna trecută, în timp ce grupul încearcă să proiecteze o imagine mai moderată a talibanilor.
„Nimeni nu va fi rănit în Afganistan”, spunea acesta.