medicii de familie pot fi penalizați dacă lipsesc de la programul din cabinet

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) au verificat câteva cabinete din județul Tulcea. Opt din 14 medici de familie nu erau la cabinetele lor în momentul controlului și vor fi sancționați.

Opt din cei 14 medici de familie din judeţul Tulcea verificaţi săptămâna trecută de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) nu erau la cabinete în momentul efectuării controlului şi vor fi sancţionaţi, a declarat luni, în timpul unei şedinţe organizate de Prefectură, preşedinta CJAS, Eugenia Vasile.

medicii de familie pot fi penalizați dacă lipsesc de la programul din cabinet

Ea a menţionat că verificările au avut ca scop evaluarea modului în care se acordă concediile medicale, cunoscut fiind faptul că perioadă iniţială a acestora s-a modificat.

„Opt din cei 14 medici nu erau la cabinete. Ei vor fi sancţionaţi cu 5% din valoarea per capita din luna în care am făcut verificarea. Nu am făcut încă un calcul, se va face în luna septembrie”, a afirmat preşedinta CJAS.

Preşedinta CJAS: Aş încuraja primarii şi populaţia să fie sinceri cu autorităţile şi să atenţioneze atunci când medicul nu vine la program

Eugenia Vasile a mai spus că medicii absenţi şi-au explicat situaţia prin diferite motive, potrivit Agerpres.

„O doamnă doctor mi-a spus că era în altă localitate, un alt doctor mi-a spus că tatăl său a avut probleme şi că se ocupa de acesta. (…) Aş încuraja primarii şi populaţia să fie sinceri cu autorităţile şi să atenţioneze atunci când medicul nu vine la program. Ei sunt plătiţi pentru acest lucru”, a menţionat preşedinta CJAS.

Potrivit sursei, în timpul unui alt control, efectuat în urmă cu două luni, trei medici cu cabinete în municipiu nu erau la lucru în timpul programului.

Prefectura judeţului Tulcea a organizat, luni, o şedinţă cu autorităţile din domeniul Sănătăţii pentru a identifica soluţii la problema deficitului de specialişti, relatează Digi24.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică