Euro se apropie de maximul istoric. Când va atinge pragul de cinci lei
Sursa: europafm.ro

Euro este tot mai aproape de maximul istoric. Pe piața interbancară moneda europeană a depășit 4,94 lei.

Totodată, BNR a anunțat un curs de 4,2079 lei pentru un dolar, în scădere cu 1,79 bani (-0,42%) faţă de cotaţia anterioară, de 4,2258 lei. Cursul leu/franc a coborât cu 1,42 bani (-0,31%), până la o cotaţie de 4,5895 lei, comparativ cu cea anterioară, când un franc elveţian valora 4,6037 lei.

Gramul de aur s-a ieftinit, luni, cu 19,79 bani (-0,08%), atingând nivelul de 241,8255 lei, de la 242,0234 lei, cât se anunţase în şedinţa de vineri.

Adrian Codîrlașu, vicepreședinte al CFA România, a declarat la Digi24 că se anticipează ca la mijlocul anului viitor, cursul să depășească 5 lei pentru un euro.

„România are constant o rată a inflației mai mare decât Zona Euro și deficit de cont curent, în sensul că iese din țară mai multă valută decât intră.

Aceștia sunt cei doi factori majori, asta vedem de cinci ani, leul e pe tren de depreciere”, a spus el.

Totodată, există o volatilitate pe pieţele globale creată de decizia Rezervei Federale Americane de a reduce stimulul monetar pe care îl dă economiei.

„S-a anunțat că va crește dobânda la dolar, și atunci e presiune de creștere a ratelor de dobândă în toată lumea. Dacă dobânda nu crește, monedele naționale se depreciază. FED a dat startul creșterii ratelor de dobândă la nivel global. Așadar, fie vor crește dobânzile în țările emergente, fie se depreciază monedele locale.

La noi, dobânda a rămas constantă, dar leul s-a depreciat”, a explicat vicepreședintele CFA România.

 

Ultima oră