Un bărbat din județul Sibiu a furat păuni în valoare de 10.000 de lei de la o fermă din Aiud. Acesta a profitat de faptul că locul în care au fost crescuți păunii nu era asigurat.
Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, Agerpres, poliţiştii de investigaţii criminale din Aiud au identificat, vineri, un bărbat de 49 de ani, din Cisnădie, bănuit de săvârşirea unui furt. Fapta fusese sesizată Poliţiei în dimineaţa zilei de 17 august.
„Se pare că, în noaptea de 16/17 august, acesta ar fi sustras 13 păuni, în valoare de 10.000 de lei, de la proprietarul unei ferme din municipiul Aiud, profitând de faptul că volierele în care erau crescuţi nu erau asigurate”, se menţionează în comunicatul IPJ Alba.
Poliţiştii din Aiud, sprijiniţi de poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au făcut o percheziţie la domiciliul bărbatului din Cisnădie, context în care păsările au fost recuperate şi restituite proprietarului.
Cercetările sunt continuate.