Șarpele cu clopoței își schimbă frecvența sunetelor în funcție de amenințările din apropiere

Un nou studiu realizat de oamenii de știință, demonstrează că șarpele cu clopoței își schimbă frecvența sunetelor cu cât oamenii se aproprie mai mult de el. Frecvența sunetului a crescut de la 40 Hz la 60 -100 Hz.

În timp ce vizita o crescătorie de animale, autorul principal al studiului, Boris Chagnaud, a observat că şarpele cu clopoţei a produs un sunet cu o frecvenţă mai mare atunci când s-a apropiat de el şi a coborât frecvenţa când s-a îndepărtat, potrivit CNN.

După efectuarea unor teste suplimentare pentru a confirma acest lucru, Chagnaud a spus că a lucrat cu alţi cercetători pentru a proiecta un mediu de realitate virtuală în care şerpii virtuali au reacţionat în acelaşi mod.

„La fel ca alţii, şerpii cu clopoţei, dintre care există numeroase specii în America de Nord, sunt mai interesaţi să nu fie detectaţi decât să se confrunte cu orice alt animal decât prada lor”, a spus el.

Această specie atacă animale mici, cum ar fi rozătoarele şi produce un sunet cu ajutorul cozilor atunci când se simte ameninţat, a spus Whit Gibbons, profesor emerit de ecologie la Universitatea din Georgia din Atena, care nu a fost implicat în studiu.

Deşi şerpii cu clopoţei se pot proteja cu ajutorul veninului, Gibbons a spus că această specie încearcă să evite să-l folosească atunci când se poate. De asemenea, reptilele vor să evite să-şi rupă colţii sau să se cu animalele mai mari, cum ar fi coioţii şi bursucii, a adăugat el.

Zăngănitul poate fi folosit şi pentru a atrage prada, a spus Gibbons. El crede că studiile viitoare se vor concentra asupra modului în care şerpii cu clopotei îşi folosesc zăngănitul pentru a atrage prada, „posibil prin mimica auditivă a speciilor care servesc drept pradă pentru alte specii”.

Chagnaud a spus că unul dintre doctoranzii săi a recomandat să se realizeze o cercetare pentru a vedea ce părţi ale creierului uman sesizează creşterea frecvenţei sunetului produs de şarpele cu clopoţei şi ulterior să interpreteze cât de departe este şarpele, pentru a se putea apăra.

 

Ultima oră