consiliul local aprobă noile tarife de la zoo sibiu - triple față de cele actuale

Consilierii locali vor vota în ședința de luna aceasta triplarea prețurilor biletelor pentru accesul la Zoo Sibiu. Acestea nu au mai crescut din 2013, dar chiar și așa, după mărire, vor fi cele mai mici din țară.

Propunerea de proiect prevede ca în continuare copiii mai mici de 3 ani și persoanele cu dizabilități să aibă intrarea gratuită. Până acum, elevii, studenții și pensionarii plăteau 2 lei, iar noile tarife prevăd o taxă de 5 lei. Tariful pentru adulți va crește de la 3 la 10 lei. Odată cu aceste schimbări se propune introducerea unui abonament care să permită 10 intrări și care să coste 30 de lei.

Reprezentanții Primăriei spun că această creștere de prețuri este motivată de faptul că tarifele nu au mai crescut din anul 2013, iar costurile legate de întreținerea locației au crescut semnificativ.

Și după triplarea prețurilor, biletele pentru Zoo Sibiu vor fi cele mai ieftine din țară. La Târgu Mureș copiii cub 3 ani plătesc 5 lei, iar în București 6,50 lei. La Târgu Mureș un adult care intră la Zoo scoate din buzunar 20 de lei, iar la București 13 lei. La Oradea un astfel de bilet costă 18 lei, iar la Oradea 20 de lei.

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii