Muzica lui George Enescu adusă timp de 5 minute în 15 organizații din Sibiu - Celebrăm 140 de ani de la nașterea marelui compozitor

Festivalul Enescu a invitat publicul și organizațiile din Sibiu – publice sau private – să ia o pauză de 5 minute de la ritmurile cotidiene, pentru a marca 140 de ani de la nașterea celui mai important muzician român. „Balada”, una dintre cele mai sensibile și recunoscute creații enesciene, s-a auzit astăzi, de la ora 12:15, în diferite locații din Sibiu și împrejurimi, la apelul Asociației Culturale Play.

Proiectul „Sunetul Iubirii”, inițiat de Festivalul Internațional George Enescu și amplificat la nivel local de Festivalul Enescu la Sibiu, și-a propus să-l onoreze pe marele compozitor fără cuvinte mari, fără discursuri, ci prin ceea ce acesta a iubit cel mai mult – muzica – și în felul în care și-a trăit viața – cu modestie și cu generozitate pentru semeni.

5 minute cu muzica lui George Enescu, pentru sibienii prezenți în 15 locații din oraș

Una dintre cele mai emoționante lucrări ale lui George Enescu, „Balada”, a fost difuzată simultan în semn de prețuire a marelui compozitor în 15 locații din Sibiu și împrejurimi. Printre cei care și-au dorit să împărtășească cu generozitate „Sunetul Iubirii”, se regăsesc instituții publice, centre comerciale, organizații media, companii, restaurante și cafenele.

Dintre partenerii locali care s-au arătat deschiși proiectului, menționăm: Promenada Sibiu, Shopping City Sibiu, Habermann Markt, CineGold, radio-ul intern Romgaz, Eveniment FM, Eveniment TV, Sweet TV, locațiile Hochmeister, Atrium Cafe, Kulinarium, Einstein Cafe și Radio Ring Mediaș.

În fiecare dintre aceste locații, la ora 12:15 fix, a fost difuzată „Balada pentru vioară și orchestră op. 4a” compusă de George Enescu între 1895-1896, în interpretarea faimosului violonist David Garrett și a Filarmonicii din Monte Carlo, sub bagheta regretatului Gianluigi Gelmetti.

La nivel național, proiectul a reușit să angreneze parteneri importanți: o serie de instituții publice (Primăria Generală a Municipiului București, Biblioteca Metropolitană București, Muzeul Național al Literaturii Române, Teatrul Ion Creangă, Teatrul Odeon), organizații media care au inclus în programul lor momentul dedicat lui George Enescu (TVR 1, TVR 3, Radio România Actualități, Radio România Muzical, Radio România Cultural, RFI România, Europa FM) și centre comerciale. Nu în ultimul rând, înregistrarea a fost transmisă în mediul online pe site-ul festivalulenescu.ro, pe pagina de Facebook a festivalului și pe cele ale partenerilor media.

Festivalul Enescu aduce pe scena din Sibiu artiști de văzut într-o viață

Cea de-a treia ediție a Festivalului Enescu la Sibiu debutează peste doar 2 săptămâni, la Sala Thalia, fiind anunțate 5 recitaluri și concerte de gală cu unii dintre cei mai mari artiști ai lumii. Biletele și abonamentele se pot achiziționa atât online, de pe platforma Iabilet.ro, cât și din rețeaua de magazine fizice partenere.

Printre artiștii invitați se numără: Mahler Chamber Orchestra, un colectiv nomad format din 54 de muzicieni, multi-premiat cu „Grammy”; Yuja Wang, pianista-minune apreciată de critici pentru tehnica sa aproape supra-omenească și coloristica interpretării; Gil Shaham, unul dintre cei mai importanți violoniști ai timpului nostru, nominalizat de 11 ori la Premiile „Grammy” și Camerata Regală, o prezență tot mai des întâlnită pe scenele româneşti și internaționale, ce ne va surprinde cu un program artistic cu greutate, de Vivaldi și Piazzolla, alături de Shlomo Mintz, considerat de colegi, public și critici ca fiind unul dintre cei mai importanți violoniști ai timpului nostru, apreciat pentru muzica sa impecabilă, versatilitatea stilistică și tehnica superioară.

O altă surpriză a acestei ediții a festivalului este prezența lui Robert Powell, una dintre figurile legendare ale cinematografiei, care a interpretat roluri cheie: Iisus în celebrul film „Iisus din Nazareth” și marele compozitor Gustav Mahler în filmul său biografic. Actorul Robert Powell face parte din distribuția spectacolului „Viața pasională a lui Claude Debussy”, alături de actrița Rohan McCullough și de muzicienii Clive Conway la flaut și Christine Croshaw la pian.

În încheiere, Orchestra Filarmonicii de Stat din Sibiu, una dintre cele mai dinamice instituții muzicale de cultură din România, va susține un concert extraordinar pe scena Sălii Thalia.

Recitalurile din cadrul Festivalului Enescu la Sibiu sunt organizate de către Asociația Culturală PLAY – promotorul evenimentului și sunt co-finanțate de Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, AFCN. Parteneri: Artexim, Filarmonica de Stat Sibiu.

Ultima oră