Un tânăr de 22 de ani din Mediaș a murit în noaptea de marți spre miercuri. Mașina pe care o conducea a intrat într-un stâlp de electricitate și a decedat pe loc.
VEZI IMAGINI VIDEO DIN PRIMELE MINUTE DE DUPĂ ACCIDENT
Conducătorul auto se deplasa pe sensul de mers Sibiu – Sighișoara, în condiții de ploaie și carosabil acoperit cu apă.
AFLĂ CINE ESTE TÂNÎĂRUL MORT ÎN ACCIDENT
Deși la fața locului a ajuns un echipaj SMURD și unul al Ambulanței, nu s-a mai putut face nimic pentru tânărul medieșean. Prezenta leziuni incompatibile cu viata și a fost declarat decedat.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Medias în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, urmând să stabilească cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier.