Un tânăr de 22 de nai din Mediaș și-a pierdut viața în urma unui accident produs în noaptea de marți spre miercuri. Robert M. este cel mai probabil încă una din victimele vitezei. Cunoscuții spun despre el că avea această manie, dar era un băiat care nu apus niciodată probleme.
VEZI IMAGINI VIDEO DIN PRIMELE MINUTE DE DUPĂ ACCIDENT
Robert M. alimentase în benzinăria de pe Șoseaua Sibiului din Mediaș, apoi la câțiva metri mai încolo, pe sensul de mers către centru, și-a găsit sfârșitul. Mașina pe care o conducea a intrat într-un stâlp de electricitate de pe marginea drumului. Afară ploua torențial, și cel mai probabil a derapat din cauza vitezei. Surse au declarat că acul mașinii s-ar fi oprit la 140 de kilometri la oră.
VEZI AICI DETALII ȘI FOTO DE LA LOCUL ACCIDENTULUI
Robert avea doar 22 de ani. Pe pagina lui de Facebook este menționat faptul că trăiește în Germania. Era însă un iubitor al mașinilor, dar și a vitezei. ”A lucrat la noi acum câțiva ani, la echipa de intervenție. Era un băiat bun, nu a făcut probleme. Mergea la sală, la kickbox, se antrena cât a lucrat aici, era ok. Știu doar că îi plăceau mașinile și era un pic vitezoman”, spune fostul angajator al tânărului, la o firmă de protecție și pază din Mediaș.
Dovadă că Robert iubea mașinile stau și fotografiile postate de el pe Facebook. Mașina pe care o conducea și cu care a intrat în stâlp era un BMW modificat, spun surse.