O steaua-gigant poate fi văzută cu ochiul liber - E atât de departe că se vede cu o întârziere de 600 de ani

Steaua Antares, aflată în constelaţia Scorpius, va putea fi observată cu ochiul liber în seara de 16 august. Corpul ceresc se va afla chiar sub Lună.

Steaua va fi uşor de văzut luni seară, cu o întârziere de circa 600 de ani.

„În următoarele seri veţi vedea în preajma Lunii o stea strălucitoare. Este Antares, din constelaţia Scorpius, o stea aflată atât de departe încât o vedem cu o întârziere de aproximativ 600 de ani. În seara de 16 august, steaua o să se afle chiar sub Lună”, transmit astronomii de la Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu.

Antares (alfa Scorpii) este cea mai strălucitoare şi cea mai mare stea din constelaţia Scorpionul, fiind mai mare chiar şi decât Soarele. Este de cinci ori mai mare decât astrul zilei şi are o masă de șapte ori mai mare decât acesta. În plus, Antares arde de 10.000 de ori mai tare decât Soarele, conform Space.

Denumirea stelei vine de la grecescul Ant-ares, adică „înainte de Marte”, fiind confundată, în vechime, cu planeta Marte, datorită culorii puternic roşiatice.

Ultima oră