De ce părăsesc tinerii casa părinților la vârste din ce în ce mai înaintate
Sursa Foto - Guliver/GettyImages

De la an la an, tinerii părăsesc casa părintească la vârste din ce în ce mai înaintate. Aceștia decid să nu mai locuiască cu părinții de la vârsta (medie) de 28 de ani.

Potrivit datelor Eurostat, bărbații români preferă să locuiască în casa părintească până împlinesc 30 de ani, în vreme ce fetele se mută la 25 de ani.

Sunt însă țări europene unde tinerii stau chiar și mai mult cu părinții în aceeași casă. În Croația, tinerii părăsesc casa părintească după vârsta de 32 de ani. Țara noastră ocupă locul 11 la nivel comunitar, în timp ce în Suedia tinerii aleg să se mute de la părinți înainte de a împlini vârsta majoratului.

Chirii prea scumpe

O explicație pentru situația din România ar fi prețul mare al chiriilor.

„Copii pleacă mai târziu din gospodărie acolo unde puterea economică este mai redusă. Pleacă mai târziu din gospodărie unde șomajul este mai mare, pleacă mai târziu din gospodărie dacă implicarea, angajarea pe drumul școlar este mai redusă”, spune sociologul Dumitru Sandu.

Ultimele date oficiale arătă că la noi în țară aproape patru milioane de români cu vârsta între 18 şi 34 de ani locuiesc cu părinții. 

– Nu pot să stau fără ei, spune o tânără din București.

– E scumpă chiria?

– E foarte scumpă. Și cere lumea pe 4-5 luni, aproape 1 an. Nu cer pe lună.

– Mi-ar mai rămâne și bani, dacă m-aș muta cu chirie, dar nu vreau să mă mut cu chirie. Când o să mă mut o să mă mut singur la casa mea, nu cu chirie, spune un alt tânăr.

„Este foarte greu pentru un tânăr din România să plece de acasă în condiţiile în care salariile sunt foarte mici la acest nivel de vârstă, chiriile sunt destul de mari, iar perspectivele sunt destul de dificil de estimat. Este greu să rezişti financiar, atunci când pleci de acasă, mai mult de două-trei luni, dacă nu te ajută părinţii”, arată Adrian Negrescu – consultant financiar.

Topul orașelor cu cele mai scumpe apartamente

Prețul apartamentelor, peste puterea de cumpărare a unui tânăr de la noi din țară, îi face pe români să amâne plecarea din casa părintească.

România ocupă locul 4 în Europa în topul țărilor cu cele mai mici prețuri la apartamentele noi. Cu toate acestea, metrul pătrat ajunge și la 1.800 de euro. Acesta este cazul Clujului, care este orașul cu cele mai scumpe apartamente de la noi din țară. Bucureștiul ocupă locul 2. Aici, metrul pătrat sare de 1.400 de euro. Timișoara se află și ea în topul orașelor de la noi din țară cu cele mai scumpe apartamente noi.

„În alte ţări, cum sunt Franţa, Germania şi Italia, tinerii sunt stimulaţi cu ajutorul unor credite speciale, pentru a face pasul mai departe în viaţă, în carieră. La noi, din păcate, este destul de dificil, pentru că nu ai la dispoziţie instrumentele financiare necesare, pentru a face acest pas”, explică Adrian Negrescu – consultant financiar.

În alte țări, decizia de a se muta de la casa părinților este amânată din considerente ce țin mai mult de de tradiție decât de probleme economice. Acesta este cazul tinerilor din Portugalia, spre exemplu, care aleg să plece din casa părintească după ce împlinesc 30 de ani, scrie Digi24.

 

Ultima oră