Rută nouă de pe aeroportul din Sibiu - Se poate zbura direct la Dublin

Compania aeriană Ryanair continuă extinderea operațiunilor la aeroportul sibian prin anunțul lansării unei noi rute de la Sibiu spre Dublin, o rută în premieră, care va fi operată cu două frecvențe săptămânale, în zilele de luni și vineri, începând cu data de 01.11.2021. 

În prezent, Ryanair operează de la Sibiu zboruri directe spre Veneția Treviso – Italia în zilele de marți și sâmbătă, spre Corfu – Grecia în zilele de marți și sâmbătă și spre Bologna – Italia, în zilele de luni și vineri. De asemena, reamintim faptul că din sezonul de iarnă 2021 compania aeriană va opera zboruri directe și spre Milano Malpensa – Italia, Liverpool – Marea Britanie, respectiv Billund – Danemarca.

„Diversificarea serviciilor aeriene regulate susține dezvoltarea turistică a regiunii care conduce la impulsionarea economică a județului. Într-una dintre cele mai dificile perioade din industria aviatică echipa Aeroportului Internațional Sibiu a continuat să atragă opțiuni suplimentare de călătorie, unele chiar în premieră, de această dată spre Dublin, Irlanda.”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

„Prezența Ryanair la Aeroportul Internațional Sibiu creează dinamică în rețeaua de rute, asigură accesul la noi piețe și, nu în ultimul rând, contribuie la deservirea corectă a fiecărei categorii socio-profesionale care utilizează serviciile aeroportului sibian. Dezvoltarea continuă a parteneriatului cu cel mai recent operator aerian la Sibiu este rezultatul unui efort susținut și integrat, la nivel instituțional și administrativ.”, a declarat Marius Ioan GÎRDEA, director general al Aeroportului Internațional Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică