La Sibiel, ca la Caracal - Garaj construit ilegal în jurul unui stâlp de electricitate

Caracalul e renumit pentru situațiile cel puțin hilare. De la închisoarea care se află pe strada Libertății, cimitirul de pe strada Învierii, la incendiul de la sediul pompierilor, la kilometrul de 800 de metri și ceasul din gară. Dacă am vedea un stâlp care iese din acoperișul unei clădiri, fără să ni se spună unde se află, cu siguranță că ne-am gândi că este încă o minune a Caracalului. Ei bine, nu este. Se întâmplă la Sibiel, în județul Sibiu. Proprietarul unei pensiuni a construit un garaj în jurul stâlpului de electricitate, perfect funcțional.

Sibielul este cunoscut în toată țara ca o parte extrem de frumoasă a Mărginimii Sibiului. S-au construit aici zeci de pensiuni care primesc turiști de peste tot. Vin pentru frumusețea locului și obiectivele turistice de vizitat. Acum cel mai probabil li se va mai adăuga unul: minunea de pe strada Gruețului. Aici, un stâlp de electricitate efectiv iese prin acoperișul unei construcții. Este evident faptul că acea construcție, un garaj aflat în curtea unei pensiuni, a fost construit în jurul stâlpului. Proprietarul are o explicație totuși pentru acest lucru: ”Stâlpul de pe proprietatea mea. Să vină de la Electrica să scoată stâlpul. Dar știți ce, nu am timp pentru așa ceva”, a fost răspunsul scurt al celui care a construit.

La Sibiel, ca la Caracal - Garaj construit ilegal în jurul unui stâlp de electricitate

Probabil explicații mai detaliate va trebui să ofere autorităților care spun că ridicarea anexei s-a făcut ilegal. ”Pentru acel garaj nu există autorizație de construcție. Am făcut o constatare, am sesizat și poliția, având în vedere că Sibielul e zonă protejată de culte. Cât despre faptul că stâlpul se află pe proprietatea domnului, trebuie făcută o expertiză topografică, la momentul la care a fost amplasat stâlpul, se afla pe domeniul public. Asta verificăm acum”, a declarat Horațiu Răcuciu, primarul orașului săliște, de care aparține Sibielul.

La Sibiel, ca la Caracal - Garaj construit ilegal în jurul unui stâlp de electricitate

Nici Electrica nu a dat vreun aviz

Reprezentanții Electrica Distribuție Transilvania Sud spun la rândul lor că instituția, în proprietatea căruia se află stâlpul împrejmuit de garaj nu a emis vreun aviz de construcție în acest caz. ”Proprietarul respectivului imobil a construit o anexă, înglobând stâlpul menționat, în construcție, în contradicție cu reglementările legale în vigoare. Vom solicita, de asemenea, un punct de vedere și din partea Inspectoratului de Stat în Construcții, din Sibiu, semnalând, în acest fel, situația revoltătoare, de eludare a legii, în acest caz. Subliniem faptul că, deținătorul construcției ce înglobează stâlpul de electricitate, avea obligația de a solicita aviz de amplasament. În arhiva electronică a DEER, Sucursala Sibiu nu există depusă, până la această dată, nicio documentație pentru obținerea Avizului de Amplasament, construcție anexă imobil ”, transmite Nora Dudiță, purtătorul de cuvânt al instituției.

Cât despre faptul că electrica este vinovată că nu și-a luat stâlpul de pe proprietatea sibianului, există și aici o contraexplicație. ”Potrivit prevederilor art. 44 alin. 4 din Legea 123/2012 republicată, terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului, astfel că terenul situat sub stâlp a fost și a rămas în continuare în proprietatea publică a statului, astfel că deținătorul/proprietarul construcției nu a respectat și nici nu a avut in vedere această îngrădire”, spune Nora Dudiță.

Așadar, stâlpul din garajul de la Sibiel are toate șansele să devină un obiectiv turistic. Asta până când se vor reglementa lucrurile, pentru că, la finalizarea anchetelor, proprietarul ar putea fi obligat să dărâme construcția. Asta pe lângă amenzile pe care le riscă.

 

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică