Bărbat rănit în munți la Voineasa, adus cu elicopterul la Sibiu
Foto Arhivă

Un bărbat care s-a răsturnat cu ATV-ul, vineri, în timp ce participa la stingerea unui incendiu în Munţii Latoriţei din judeţul Vâlcea, a fost transportat cu elicopterul la un spital din Sibiu.

„Un bărbat de 42 ani, supraponderal, s-a răsturnat cu un ATV într-o râpă din zona montana Chica Lupului – Voineasa. Pentru extracţia acestuia şi acordarea îngrijirilor medicale la fata locului au intervenit SMURD Brezoi, SAJ cu două ambulanţe, din care una cu medic (…), autorităţi locale şi personal Salvamont”, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.

Conform aceleiaşi surse, bărbatul a suferit traumatisme toracice şi craniene şi era semi-conştient. El a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la un spital din Sibiu.

Salvamont România informează, într-o postare pe Facebook, că bărbatul s-a accidentat în timp ce participa la stingerea unui incendiu în munţii Latoriţei.

Ultima oră