Peste 2.000 de artişti şi tehnicieni din 38 de ţări sunt aşteptaţi să participe, între 20 şi 29 august, la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul din cele mai mari evenimente de gen din lume, iar cea mai mare provocare pentru organizatori o reprezintă, şi în acest an, pandemia de COVID-19, a declarat joi, preşedintele FITS şi directorul general al Teatrului Naţional „Radu Stanca”, Constantin Chiriac.
„Sunt în jur de 2.000 de participanţi, artişti şi tehnicieni din 38 de ţări ale lumii. (…) Nu vă imaginaţi ce muncă! Zi de zi căutăm, găsim soluţii. Bineînţeles că vor fi surprize, eu nu ştiu, nu pot să determin ce se întâmplă în Israel, în Marea Britanie, în Franţa, în Spania şi în alte locuri. Bineînţeles că facem toate eforturile imaginabile şi neimaginabile. (…) Vrem să dăruim şi ca să putem să dăruim, facem toate aceste eforturi. Realizaţi prin ce trecem ca să putem să aducem atât de mult frumos în acest loc binecuvântat”, a spus Constantin Chiriac, într-o conferinţă de presă.
La FITS vor avea loc mai multe premiere şi vor fi prezente personalităţi din lumea artistică din lume.
[better-wp-embedder width=”100%” height=”400px” download=”all” download-text=”” url=”https://www.oradesibiu.ro/wp-content/uploads/2021/08/Program-spectacole-indoor-online-FITS-2021-20-29-august-2.pdf” /]
Spectacolul „SHAKESPEARE – BACH / Le Main du Temps”, cu Charlotte Rampling şi Sonia Wieder-Atherton este una dintre cele mai aşteptate reprezentaţii de la FITS, care va avea loc în premieră mondială în România, în 26 august.
Charlotte Rampling, una dintre cele mai mari personalităţi din lumea teatrului şi a filmului mondial va primi anul acesta şi o stea pe Aleea Celebrităţilor din Sibiu, în cadrul ceremoniei care va avea loc vineri, 27 august, ora 18,00, în Sibiu, pe strada Cetăţii. De asemenea, ea va fi prezentă la Gala Celebrităţilor, în aceeaşi zi, la ora 19,00, la Filarmonica de Stat din Sibiu, alături de celelalte personalităţi care primesc anul acesta o stea pe Alee: Denis O’Hare, Jan Lauwers, Israel Galvan, Akram Khan, Helmut Sturmer, Yoshi Oida