Consiliul Județean Sibiu caută cinci membri pentru Consiliul de Administrație al Aeroportului

Consiliul Județean Sibiu a publicat anunțul privind selecția a 5 membri care să facă parte din Consiliul de Administrație al Aeroportului Internațional Sibiu R.A. Selecția constă în depunerea unui dosar de candidatură și susținerea unui interviu.

Cei interesați să facă parte din Consiliul de Administrație al Aeroportului Internațional Sibiu R.A. își pot depune dosarele până la data de 31.08.2021, ora 14. După afișarea rezultatului în urma selecției dosarelor (07.09.2021), cei admiși vor susține interviul în perioada 27 – 28 septembrie 2021.

Cele 5 posturi din cadrul Consiliului de Administrație sunt:

  • un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice, absolvent de studii superioare economice sau juridice, cu o experiență de minim 5 ani în domeniul juridic, economic, contabilitate, audit sau financiar. Acesta va fi numit la propunerea acestei instituții;
  • un reprezentant al autorității tutelare, absolvent de studii superioare;
  • 3 persoane cu o experiență de minim de 3 ani, în activitatea de administrare sau de management a unor întreprinderi publice, regii autonome sau societății profitabile, inclusiv societăți din sectorul privat;

”Așteptăm ca antreprenori de top din județul Sibiu să accepte această provocare. Este nevoie de oameni pregătiți, cu viziune și experiență în domenii cheie pentru repornirea și dezvoltarea aeroportului, după această perioadă de pandemie. Consiliul Județean Sibiu face toate eforturile pentru a aloca fonduri care să sprijine, atât dezvoltarea serviciilor conexe, precum și companiile care operează curse regulate de la Sibiu”, a declarat președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.

Misiunea Consiliului de Administrație este de a asigura condiții organizaționale, tehnice și financiare aferente activității conexe ale transportului aerian, în vederea operării Aeroportului Internațional Sibiu. Acesta trebuie să funcționeze după următoarele valori: eficiență, eficacitate, transparență, competitivitate, siguranță, securitate, profesionalism, angajament, responsabilitate și excelență.

Ultima oră