O seară petrecută pe terasa de la Versailles, dintre Sibiu și Cisnădioara, nu s-a încheiat prea bine pentru doi bărbați. Deși nu se cunoșteau, la finalul distracției, cei doi s-au luat la ceartă, iar unul dintre ei a fost lovit de celălalt. Agresorul a fost identificat de polițiști și reținut pentru 24 de ore.
La data de 7 august, un sibian în vârstă de 39 de ani, a sesizat în scris faptul că, în timp ce se afla pe terasa unui agent economic a fost agresat fizic, fiind lovit la nivelul feței.
În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, în cursul zilei de ieri, bărbatul bănuit de săvârșirea acestei fapte, un sibian în vârstă de 42 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiștii Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu, urmând a fi prezentat în cursul acestei zile procurorului de caz cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările în acest caz sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe.