Transatlantic "aterizează" pe scena din Piaţa Mare a festivalului ARTmania

Pentru prima oară în România, Transatlantic, super-grupul prog din care fac parte Mike Portnoy (ex-Dream Theater, tobe), Neal Morse (ex-Spock’s Beard, voce, chitară, clape), Pete Trewavas (Marillion, chitară bas) și Roine Stolt (The Flower Kings, chitară) va cânta pe scena din Piața Mare din Sibiu la a 15-a ediție a Festivalului ARTmania, ce va avea loc pe 22-24 iulie 2022.

Trupa se va afla într-un turneu european pentru promovarea celei mai recente creații proprii, The Absolute Universe, un album despre care autorii înșiși susțin că este un concept complet nou: un dublu-album de peste 90 de minute, dar și o variantă mai scurtă, de 60 de minute, care însă nu este doar o versiune editată a celei lungi, ci o creație de sine stătătoare.

Albumul a fost conceput într-o perioadă de cel mult două săptămâni, în 2019, când cei patru muzicieni s-au întâlnit într-un studio în Suedia și au schițat conținutul, iar apoi fiecare a mers la studioul personal de acasă și și-a înregistrat părțile.

“Ce ne-a ieșit este, în esență, o operă gigantică împărțită în capitole. Compoziția vorbește despre zbaterile de zi cu zi ale omului vremurilor noastre. Atingem și subiecte politice, dar asta nu înseamnă că ne-am transformat arta în ceva politic. Pandemia prin care încă trecem joacă și ea, evident, un rol important în povestea pe care am scris-o. Este, dacă vreți, o frescă a nebuniei anului 2020, iar varianta „scurtă” se concentrează încă și mai mult pe impactul virusului asupra omenirii”, povestește Portnoy.

Morse, la rândul lui, spune că acest al cincilea album al grupului are ceva în comun cu The Whirlwind, album-eveniment lansat de formație în 2009, după un hiatus de aproape zece ani.

„The Absolute Universe nu este în niciun caz o continuare a Whirlwind, ci există, dacă vreți, o relație spirituală între cele două materiale”, adaugă toboșarul.

Super-grupul Transatlantic a fost fondat de cei doi mari prieteni ai prog-rock-ului contemporan, Portnoy și Morse. „Frăția” lor muzicală a născut, pe lângă Transatlantic, și alte proiecte muzicale apreciate precum Flying Colors sau Neal Morse Band.

Pe lângă Transatlantic, pe scena din Piața Mare de la Sibiu vor mai urca, în cele trei zile ale festivalului (a-z): My Dying Bride, Testament și The Pineapple Thief. În perioada următoare vor fi anunțate și alte nume importante.

Ultima oră