Sibian nervos - A blocat strada Rahovei și a spart geamurile unei mașini pe care a tamponat-o
FOTO: arhivă

Un șofer nervos a crezut că face legea în traficul din Sibiu, sau cel puțin pe strada Rahovei. A blocat strada, iar apoi, nervos că o mașină care circula regulamentar l-a tamponat, i-a spart acesteia geamurile cu o bâtă. Acum trebuie să dea socoteală pentru că i -a deschis dosar.

La data de 9 august, în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii Biroului Rutier Sibiu s-au sesizat cu privire la săvârșirea infracțiunilor de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice, distrugere și tulburarea ordinii si liniștii publice.

Sibian nervos - A blocat strada Rahovei și a spart geamurile unei mașini pe care a tamponat-o

În fapt, la data de 4 august, în jurul orei 18:20, pe str. Semaforului din municipiul Sibiu s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale (tamponare), însă în urma cercetărilor a rezultat faptul că un sibian de 34 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe strada Semaforului, având direcția de deplasare spre str. Rahovei, a efectuat manevra de întoarcere și a poziționat autoturismul de-a latul străzii Semaforului, blocând ambele benzi de circulație ale sensului de mers către str. Rahovei, împiedicând circulația pe drumul public și aducând atingere dreptului la libera circulație a celorlalți participanți la trafic, context în care a intrat în coliziune cu alte 2 mașini. Totodată, conducătorul auto, folosind un obiect contondent a avariat autoturismul autovehiculul cu care a intrat în coliziune, spărgându-i parbrizul, luneta și geamul lateral dreapta spate.

Polițiștii rutieri continuă cercetările în acest dosar.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică