Gest mic, faptă mare - Pompierii români au salvat o broască țestoasă din mijlocul incendiilor din Grecia
Sursa Foto - IGSU

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a publicat pe pagina de Facebook o fotografie în care un pompier român, aflat în Grecia, a găsit și salvat o broască țestoasă.

„Poate părea un gest mic, însă în spatele lui se găsește o faptă mare”, este mesajul transmis de salvatori. Peste 100 de pompieri români luptă cu flăcările care au devastat Grecia în ultimele zile.

„O broască țestoasă a fost salvată de pompieri, în zona Spathari din insula Evia! Poate părea un gest mic, însă în spatele lui se găsește o faptă mare! Pentru protecția animăluțului, acesta a fost dus de pompieri în apropierea unui curs de apă, departe de câmpurile pârjolite!
Aceasta este o dovadă că astfel de incendii nu pun în pericol numai vegetația și fondul forestier, ci și vietățile a căror viață poate fi mistuită în numai câteva secunde!”, este mesajul postat de IGSU pe pagina de Facebook, alături de o fotografie care înfățișează un pompier român ținând în mâini animalul salvat de pericolul flăcărilor.

La aproape două săptămâni de când Grecia se luptă cu incendii de vegetație nemaivăzute, autoritățile elene au început să evalueze pagubele provocate de flăcările care au devastat zone imense de pădure, au distrus case și au forțat mii de persoane să fugă din locuințele lor. Peste 56.000 de hectare au fost pârjolite, în Grecia, din cauza incendiilor. Adică o suprafață de două mai mare decât Bucureștiul a fost mistuită de flăcări. Iar incendiile sunt departe de a fi lichidate.

112 pompieri salvatori cu 23 de autospeciale (6 autospeciale de stingere incendii de pădure, 2 cisterne, 1 centru de comandă, 4 containere Multirisc, 1 generator, 2 tabere mobile, 1 autocar de intervenție, 2 microbuze, 4 autospeciale de primă intervenție și comandă) participă la misiunea din Grecia.

 

Ultima oră