FOTO Stadiul lucrărilor la drumul din Câmpșor între Ștrand și Turnișor - Când va fi gata

Sibienii care trebuie să ajungă din cartierul Ștrand în Turnișor sau invers trebuie acum să ocolească jumătate de oraș. Acum câțiva ani nu era o așa mare problemă, pentru că traficul permitea tranzitarea în câteva minute. Acum însă, se circulă bară la bară, iar drumul poate lua și zeci de minute. Acest lucru se va schimba, dar numai undeva în primele luni ale anului viitor, atunci când se vor termina lucrările la drumul din Câmpșor. Acestea au început din primăvară, sunt în grafic, dar mai durează până la finalizarea lor.

Termenul de finalizare a lucrărilor este de 8 luni de la emiterea ordinul de începere a lucrărilor, transmis constructorului în 13 mai 2021. În acest termen nu vor fi incluse lunile de sezon rece în care nu se va putea lucra. Acest lucru înseamnă că drumul va fi finalizat undeva după luna februarie a anului viitor. Chiar dacă pare un termen destul de lung, lucrările sunt în grafic.

FOTO Stadiul lucrărilor la drumul din Câmpșor între Ștrand și Turnișor - Când va fi gata FOTO Stadiul lucrărilor la drumul din Câmpșor între Ștrand și Turnișor - Când va fi gata

”Amenajarea rețelei de canalizare pluvială a fost finalizată pe toată lungimea drumului și se lucrează în prezent la canalul de desecare a apelor pluviale de pe câmp. Stâlpii de iluminat s-au montat pe întreg drumul și se lucrează la postul de transformare care va alimenta iluminatul public. Următoarea etapă este montarea corpurilor de iluminat. În paralel cu lucrările la rețele, s-au efectuat și lucrări la structura drumului, începând dinspre strada Rozmarinului. Pe aproximativ jumătate din lungime s-a început așternerea fundației drumului”, spune Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu.

Trecerea la nivel cu calea ferată este o parte importantă a întregii lucrări, iar pentru acest lucru va fi instalată o barieră automată cu semnalizare pentru autoturisme și semnalizare pentru pietoni și bicicliști și se va pava cu dale elastice.

FOTO Stadiul lucrărilor la drumul din Câmpșor între Ștrand și Turnișor - Când va fi gata

Noul drum va avea o lungime de aproximativ 1 km și o lățime a carosabilului de 7 metri. Trotuarele vor avea o lățime de 1,5 metri pe fiecare parte, fiind prevăzute și piste pentru biciclete. De asemenea, se va instala o rețea de iluminat public cu LED și se va amenaja o rețea de canalizare pluvială.

Investiția din bugetul local se ridică la 9,14 milioane de lei.

 

 

Ultima oră