sibiul are trei medaliați la campionatul național de atletism juniori

De luni bune, de când au început lucrările la stadionul municipal, sportivii sibieni care practică atletismul nu au mai avut un loc unde să se antreneze. Chiar și așa, cu pregătirea făcută pe aleile din parcul Sub Arini, trei sportivi au reușit să urce pe podium la Campionatul Național de Atletism juniori care a avut loc la Pitești.

Tabita Teușan are 19 ani și a concurat la probele de 400 și 800 metri. La ambele s-a clasat pe locul II și a reușit să își depășească recordul personal, obținând cei mai buni timp de până acum. La 400 de metri-56 de secunde și 54 de sutimi, iar la 800 de metri 2 minute, 10 secunde și 9 sutimi. La începutul lunii iulie Tabita a concurat și la Campionatele Internaționale ale României, concurs de seniori, unde a ocupat locul III.

sibiul are trei medaliați la campionatul național de atletism juniori
Teușan Tabita și Alexandru Teodorescu, împreună cu antrenorii Adrian Drăgan și Mioara Magheru

Daria Ursu are 17 ani, și este aruncătoare cu sulița. La Campionatul de juniori 2 a reușit să arunce 38 de metri și 42 de centimetri și să se claseze astfel pe locul al treilea. Pregătirea Dariei a fost completată de experiența și sfaturile antrenorului Petre Manu, dar principalul antrenor al fetelor este Adrian Drăgan.

sibiul are trei medaliați la campionatul național de atletism juniori
Daria Ursu și antrenorul Adrian Drăgan

”Probabil în urma rezultatelor fetele vor face parte din lotul național. Pregătirea a fost destul de grea, având în vedere că s-au antrenat în Parcul Sub Arini. La Tabita, pentru alergare, a fost mai ușor. În cazul Dariei, care aruncă cu sulița, am găsit un loc lângă râu, pe unde nu trece lume, și acolo s-a antrenat. La fel, Alexandru s-a antrenat și el acolo. Venea cu gardurile după el, ajutat de antrenoarea lui și așa a reușit”, spune Adrian Drăgan.

Alexandru Teodorescu este al treilea sibian care s-a întors învingător de la Pitești. El a concurat la 400 metri garduri și a reușit să termine cursa în 54 de secunde și 36 de sutimi. La cei 18 ani ai săi Alexandru, antrenat de Mioara Magheru, s-a clasat pe locul I.

Ultima oră

Comentariul meu